Premierul pakistanez șochează întreaga lume. Ce a putut să spună despre Osama ben Laden
- Vasile Dan
- 26 iunie 2020, 02:00
Fostul lider al reţelei teroriste Al-Qaida, Osama ben Laden, eliminat la 2 mai 2011 de către forţele speciale americane în Pakistan, a murit ca un 'martir', a declarat joi premierul pakistanez Imran Khan, provocând un val de reacţii de indignare în ţară, informează Agerpres, care citează AFP.
'Americanii au venit la Abbottabad şi l-au ucis pe Osama ben Laden. El a murit ca un martir', a declarat Khan într-un discurs în faţa Adunării Naţionale (parlamentul pakistanez) în care a menţionat relaţiile complicate dintre Islamabad şi Washington după incursiunea americană.
'După aceasta, întreaga lume ne-a insultat (...). Aliatul nostru ucide pe cineva în ţara noastră, fără ca măcar să ne informeze despre asta', a completat el, calificând aceste fapte drept 'umilitoare' pentru numeroşi pakistanezi.
Opozanţii şi apărătorii drepturilor omului şi-au exprimat imediat indignarea.
'Imran Khan a falsificat istoria declarând astăzi că Osama ben Laden este un martir', a reacţionat Khawaja Asif, ministru de externe în guvernul precedent, în faţa parlamentului.
'Musulmanii din lumea întreagă luptă împotriva discriminării la care sunt supuşi din cauza terorismului recent şi premierul nostru agravează situaţia calificându-l pe OBL (Osama ben Laden - n.r.) ca martir al islamului', a scris pe Twitter Meena Gabeena, o militantă pentru drepturile omului.
Martirii sunt veneraţi în Islam. Acest termen este în general utilizat pentru persoane care mor sau sunt ucise în timp ce îşi slujesc credinţa.
Timp de mulţi ani, Pakistanul a negat oficial că ar şti că fondatorul Al-Qaida se ascunde pe teritoriul său până când acesta a fost împuşcat în cursul unui raid nocturn într-un oraş de garnizoană la nord de Islamabad de un comando american, ceea ce a suscitat speculaţii despre o posibilă complicitate dintre autorităţile pakistaneze şi Al-Qaida.
În 2019, Imran Khan a declarat în cursul unei vizitei în SUA că ISI, principala agenţie de informaţii militară a Pakistanului, a furnizat Washingtonului o pistă care i-a permis descoperirea lui Ben Laden.
Asad Durrani, fost director ISI, a declarat de asemenea la Al Jazira în 2015 că această agenţie ştia probabil unde se ascundea 'creierul' atentatelor de la 11 septembrie 2001 din SUA şi spera să-l utilizeze ca monedă de schimb înainte ca el să fie ucis.
Imran Khan a purtat multă vreme porecla 'Taliban Khan' pentru dorinţa sa de a negocia cu insurgenţii, aminteşte AFP.
Sursa: Agerpres