Evenimentul Zilei > International > Premierul britanic la Moscova: N-am renunţat la cazul Litvinenko
Premierul britanic la Moscova: N-am renunţat la cazul Litvinenko

Premierul britanic la Moscova: N-am renunţat la cazul Litvinenko

David Cameron a vorbit despre cazul lui Alexander Litvinenko, la începutul vizitei sale la Moscova. Premierul britanic a declarat că Marea Britanie va continua să ceară ca asasinul lui Litvinenko să fie adus în faţa justiţiei, relatează BBC.

Cameron a spus, într-un discurs susţinut la Universitatea de Stat din Moscova, că există probleme dificile care afectează încrederea şi cooperarea bilaterală dintre cele două ţări.
"Încă nu am căzut de acord asupra cazului Litvinenko. Abordarea noastră este simplă şi principială, este vorba despre aducerea în faţa instanţelor de judecată", a spus el. "Este treaba lor să examineze dovezile imparţial şi să determine vinovaţia sau nevinovăţia în acest caz", susţine Cameron. În opinia sa, victimele şi familiile acestora au dreptul să li se facă dreptate.
"Este treaba guvernelor să ajute tribunalele să-şi facă munca şi aceasta va fi în continuare abordarea noastră", a precizat prim-ministrul. El a adăugat că toată lumea se poate preface că divergenţele nu există, dar este nevoie să se ajungă la un dialog cinstit şi deschis. "Avem, însă, responsabilitatea de a recunoaşte că avem nevoie unii de alţii, în diverse probleme, şi trebuie să abandonăm politica veche "dinte pentru dinte" şi să găsim modalităţi de a lucra împreună, pentru a ne promova interesele reciproce", a explicat David Cameron.
Prim-ministrul a vorbit în limba rusă, la final, când le-a spus studenţilor "Suntem puternici împreună".
Prima vizită din 2005 încoace
Premierul britanic David Cameron a sosit, azi, la Moscova, pentru discuţii menite a impulsiona relaţiile bilaterale. Cameron apreciază că Marea Britanie şi Rusia fac progrese şi lucrează împreună, pentru "a întări securitatea şi prosperitatea", relatează BBC.
Relaţiile dintre cele două state au fost afectate de asasinarea, în 2006, la Londra, a dizidentului rus Alexander Litvinenko şi refuzul Rusiei de a-l extrăda pe principalul suspect.
Relaţii economice
Vizita de o zi a prim-ministrului britanic este prima de acest gen, din 2005 încoace, şi este de aşteptat să se concentreze pe legăturile economice. Preşedintele companiei British Petroleum, Bob Dudley, se află printre cei 24 de oameni de afaceri care îl însoţesc pe Cameron la Moscova, existând posibilitatea de a se semna contracte în valoare de 215 miliaone de lire sterline şi a se crea 500 de locuri de muncă.
Cameron va discuta cu preşedintele rus, Dmitri Medvedev, şi cu premierul Vladimir Putin. Din cauza disputelor diplomatice, Putin nu a mai avut ocazia să discute cu niciun ministru britanic de peste 4 ani.
Înaintea vizitei, Cameron a declarat că "Rusia este un partener important pentru Marea Britanie". "Deşi am avut diferende în ultimii ani, avem în faţă multe provocări şi atât eu, cât şi preşedintele rus considerăm că putem face progrese, lucrând împreună pe probleme de o reală importanţă, pentru prosperitatea şi securitatea cetăţenilor noştri", a precizat oficialul de la Londra.
Moartea lui Litvinenko, mărul discordiei
Potrivit oficialilor guvernului de la Londra, problema legată de asasinarea lui Alexander Litvinenko va fi adusă în discuţie. Văduva lui Litvinenko, Marina, a declarat că vrea ca cei responsabili de moartea soţului ei să fie aduşi în faţa instanţelor, pentru că altfel nu va exista un progres real al relaţiilor dintre cele două ţări.
Litvinenko, un critic al regimului de la Moscova şi al Kremlinului, fost ofiţer de securitate, s-a mutat în Marea Britanie şi a fost otrăvit cu poloniu radioactiv 210, în urmă cu 5 ani. Moartea sa a dus la expulzarea reciprocă a unor diplomaţi ruşi şi britanici din cele două state.

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: