A intrat în Palatul Victoria ca Mihai Viteazu în Alba Iulia. Sub el mergea în buiestru USL, un armăsar mândru de Șaizeci și ceva la sută, legănându- l în mod plăcut. Panașul îi fâlfâia semeț, mulțimile răcneau în extaz, Tata- Socru zâmbea complice. Totul arăta perfect pentru Cel Mai Tânăr Premier. Gloria promitea să dureze veșnic. Nimic nu părea să-l atingă. Nici plagiatul, nici miniștrii care picau în jurul lui ca muștele, nici Băsescu ajuns o umbră. Soclul de procente, oricât de mânjit de guguștiuci, rămânea stabil și intact.
De aceea, prima zgâlțâială mai puternică l-a năucit. L-a paralizat. A fost ceea ce s-ar putea numi Asaltul Ziariștilor din 22 noiembrie 2013. Într- o seară ploioasă de vineri, banala conferință de presă la Guvern s-a transformat într-un masacru. Premierul tocmai aruncase bomba accizei la combustibil. Ziariștii au profitat de ocazie și l-au prins la înghesuială. Întrebările au căzut ca grindina. Perfect țintite, excelent argumentate. Era întâia oară când l-am văzut pe Victor Ponta pierdut. S-a bâlbâit. S-a contrazis. L-au trecut toate apele. Și în final s-a dat de gol: banii de pe acciză nu sunt pentru infrastructură, ci, așa cum bănuiam toți, urmau să servească drept fond de pomeni electorale în 2014. Când a ieșit din scenă, cu umerii căzuți, escortat de Palada pe post de coadă între picioare, premierul arăta stors ca un prosop de boxer bătut măr. Aroganța, Sarcasmul, Zeflemeaua i se topiseră.
A fost prima fisură în postament. Și un semnal că Mitul nu este indestructibil. Simțind slăbiciunea, presa a reacționat ca sculată de goarnă și s-a năpustit asupra celui ce o umilise de atâtea ori, hărțuindu-l mai abitir. Scoaterea lui Crin Antonescu din USL și din joc a fost o greșeală: l-a lăsat pe Ponta singura țintă. Unicul Popic, căutat de toate bilele. Opinia publică, trezită de scumpirile care se țineau lanț, a început și ea să cârtească. Totuși, nimic cu adevărat periculos.
După 23 de luni de guvernare catastrofală, procentele îi erau abia știrbite. Dar a venit al doilea episod. A doua Mișcare, cum se zice în muzică: Barca pe Uliță. Sau Bătaia Navală de Joc din 22 aprilie 2014. Imaginea cu premierul tras cu barca de către pompieri prin mijlocul satului, ca să nu-și ude cizmele de cauciuc noi-nouțe, a fost mai puternică decât o ghiulea de demolare mânuită de un macaragiu iscusit. Toată fațada atent tencuită - de June Bărbat de Stat - a lui Ponta s-a surpat în hohotul homeric al națiunii. Iar înregistrările cu „Fă, Doina!” au avut efectul unei replici la un seism devastator: au prăbușit și ultimii bolțari de credibilitate, rămași atârnați după primul șoc. Nimic nu este mai nimicitor decât ridicolul.
Din acel moment, Victor Ponta nu a mai fost el însuși. A devenit mai anchilozat, mai artificios în gesturi și vorbe. Și privirea i s-a schimbat: a căpătat ceva din licărul speriat al ochilor de pință, mereu în alertă, mereu uitânduse după dușmani. Disperat să descopere măcar cu o clipă înainte de unde vine următoarea lovitură.
Nici o mirare: A Treia Scatoalcă a venit din nou de la el însuși. Încercând să preîntâmpine lovitura de la Traian Băsescu, pe care o bănuia cumplită după „Întâlnirea CAS” de la Cotroceni, a forțat nota. L-a acuzat pe șeful statului de „bădărănism” la adresa unei femei. Fatal! I-a oferit astfel lui Băsescu motivul să facă exact ce își dorea mai mult: să difuzeze înregistrarea. Să-l vadă românii pe premierul lor cum holbează ochii la auzul vorbei tainice „MTO”, ca o loază când e întrebată de diferența dintre sinecdocă și metonimie. Să vadă că „bădărănist” se comportase el, cu privirea lipită ca o ventuză de tavan, mimând plictiseala față de o discuție ce i se părea neinteresantă. Era vorba totuși despre soarta a 4,5 milioane de oameni cu familiile lor!
Abia când filmulețul a ajuns viral pe internet și difuzat non-stop de televiziuni, Ponta a înțeles ce greșeală a făcut: țara l-a văzut a treia oară cu pantalonii în vine și a râs de el! În loc de președinte, risca să devină Clovn Național. Așa că a pregătit contramăsuri. O conferință de presă în care să arate că are cifrele pe care i le-a cerut Băsescu, dar nu a vrut să i le dea. Să se știe cine-i șeful. Re-fatal! Combinația Ponta - Cifre e mai nimicitoare decât întâlnirea dintre Materie și Antimaterie. Finalul e cunoscut: tocat cu sadism de ziariști, premierul a dat cinstea pe rușine și a fugit încă o dată, lăsând-o pe Ioana Mamei să se bâlbâie singură. Praful s-a ales din statuia umblătoare ce intra acum doi ani în viața noastră. Pulbere s-au făcut procentele de anțărț. De la Șaizeci Și la Treizeci Și. Victor Ponta va fugi toată campania electorală pentru Cotroceni. Va fugi de cifre, de ziariști, de adversari politici, de gura lui Băsescu, de propriul trecut. Mai ceva ca Richard Kimble. Deși ăla se ferea de brațul lung al Legii. El Fugitivo al nostru, nu?
Recomandările noastre
