Primul ministru al celui mai mare land al Germaniei, Bavaria, promite organizarea unui Forum economic cu oamenii de afaceri germani pentru a le prezenta avantajele investiţiilor în România.
Horst Seehofer, aflat în vizită la Sibiu, s-a declarat impresionat de oraş şi a spus că îi va recomanda cancelarului Angela Merkel să înnopteze în fosta Capitală culturală europeană cu proxima vizită pe care aceasta o va efectua în România.
„Sibiul este un oraş cunoscut în landul de unde vin eu. Este un oraş dinamic, simpatic, unde am descoperit multe aspecte pozitive. O rată a şomajului mică, printre alele, asemănătoare cu cea din Bavaria. În mod cert voi recomanda doamnei cancelar să facă şi aici o vizită cu ocazia următoarei prezenţe în România”, a declarat Seehofer. Criza şi absorbţia fondurilor
Discuţiile cu oficialităţile locale ale lui Seehofer au urmat două teme majore – criza economică şi absorbţia fondurilor europene. Legat de primul subiect, nici măcar premierul Bavariei nu poate da veşti bune.
„Criza a afectat ambele ţări, şi Bavaria şi România. Printre sarcinile importante de viitor este şi cea a elaborării şi implementării unor programe de austeritate”, a declarat Seehofer.
În programul de azi al premierului Horst Seehofer, în afara unui tur al oraşului, intră şi participarea la o ceremonie organizată de Universitatate „Lucian Blaga” din Sibiu, care îi va acorda demnitarului german titlul de Doctor Honoris Causa.