Premieră naţională la Timişoara: muncă în folosul comunităţii în loc de închisoare
- Georgeta Petrovici
- 12 august 2011, 15:59
Protocolul dintre Primărie şi Serviciul de Probaţiune va face ca judecătorii să nu-i mai condamne la închisoare pe cei cu infracţiuni minore
Până la sfârşitul lunii august, Primăria Timisoara va perfecta un protocol cu Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş care va permite magistraţilor să condamne infractorii mărunţi la muncă în folosul comunităţii, în loc să îi trimită la închisoare. Viceprimarul Timisoarei, Adrian Orza, a declarat că, odată cu semnarea protocolului, infractorii vor lucra neremuneraţi, un anumit număr de ore, stabilit de instanţă, la Retim, Horticultura, Drumuri Municipale şi alte societăţi comerciale din subordinea Consiliului Local Timişoara. „Este vorba despre persoane condamnate penal pentru infracţiuni minore. Nu este vorba despre cei condamnaţi pentru omor sau alte fapte grave. Odată semnat acest protocol, magistraţii vor putea decide să îi condamne la muncă în folosul comunităţii, în loc să îi trimită la puşcărie”, a spus Orza. La noul loc de muncă în folosul comunităţii, infractorii vor fi supravegheaţi de un reprezentant al Serviciului de Probaţiune, un reprezentant al societăţii unde vor lucra şi un poliţist local. Potrivit lui Orza cei care nu se vor prezenta la muncă vor fi închişi.