Premieră în învățământ și în justiție. Prima condamnare definitivă pentru bullying

Premieră în învățământ și în justiție. Prima condamnare definitivă pentru bullying

Curtea de Apel Constanța a decis condamnarea definitivă a unui adolescent, elev al unui colegiu din Constanța pentru comportament de tip bullying, fiind vorba de o premieră atât pentru învățământ, cât și pentru justiția din Dobrogea!

Este pentru prima dată în România când printr-o decizie judecătorească se face legătura directă între fenomenul bullying și Codul penal, conform realnews.ro. În fapt, fenomenul bullying a fost încadrat printr-o decizie definitivă a judecătorilor ca și „lovire sau alte violențe“, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 113 alin. (2) C. pen.

În acest dosar, inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Constanța, instanță care a dispus luarea față de inculpat a măsurii educative a asistării zilnice pe o durată de patru luni pentru săvârşirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Minorul este astfel obligat să respecte un program stabilit de serviciul de probaţiune, care conţine orarul şi condiţiile de desfăşurare a activităţilor școlare, având și anumite interdicții. În plus, instanța a dispus obligarea la plata către partea civilă a sumei de 449 lei, daune materiale și 2.000 lei, daune morale.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Decizia Judecătoriei Constanța a fost contestată de către inculpat la Curtea de Apel Constanța. Instanța a respins, ieri, acțiunea promovată de minorul agresor. Potrivit anchetatorilor, citați de realnews.ro, incidentul a avut loc în urmă cu un an când, în timp ce se aflau în timpul orelor, între doi colegi de clasă a izbucnit o ceartă. După oră, cei doi elevi au ieși pe holul colegiului tehnologic și s-au luat la bătaie, victima fiind apucată de gât și lovită cu picioarele în zona genunchilor. În rechizitoriu se mai arată că persoana vătămată s-a apărat și l-a lovit pe inculpat cu picioarele.

La un moment dat, cei doi s-au potolit, victima încercând să plece. În acel moment, a fost atacat din spate, fiind lovit violent, de agresor, cu pumnul în zona urechii. Năucit, copilul lovit s-a clătinat, în ajutorul lui sărind un coleg care l-a sprijinit înainte de a cădea la pământ. Ulterior, specialiștii de la Medicina Legală, în certificatul medico legal, au menționat că victima prezintă leziuni traumatice (traumatism cranio-auricular..mastoidă stângă) care s-au produs prin lovire cu sau de corp dur, necesitând 20-25 de zile de îngrijiri medicale. Iar conform referatului de evaluare psihologică, elevul bătut a fost "victima unui abuz fizic și emoțional de tip bullying la școală, are stări de anxietate, tulburări de concentrare".