Premieră: Blocarea roţilor şi ridicarea maşinilor parcate neregulamentar, interzisă
- Sergiu Rusu
- 19 ianuarie 2011, 17:55
Autorităţile locale trebuie să renunţe la ridicarea maşinilor, după ce un şofer a câştigat procesul cu primăria.
Şoferii din Gura Humorului, judeţul Suceava, care parchează nere gulamentar nu mai riscă să le fie blocate roţile după ce Tribunalul Suceava a decis, luni, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă, anularea acestei măsuri.
A câştigat după doi ani
Totul a pornit acum doi ani, când un sucevean s-a trezit cu maşina blocată şi o taxă de 50 de lei pentru a-şi recupera autoturismul. Deoarece nu a primit niciun proces-verbal pe care să-l poată contesta, bărbatul a dat primăria în judecată, iar ma gistraţii i-au dat câştig de cauză.
Potrivit avocatului re claman tului, Raluca Ceauşu, cazul a fost construit pe art.109, alineatul 1 din OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, în care spune "constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier". Asta pentru că la Gura Humorului contravenţiile pentru parcările neregulamentare erau date de societatea care câştigase dreptul de a bloca roţile şi de a ridica autoturismele.
În plus, reclamantul a contestat şi hotărârea autorităţilor locale potrivit căreia "reprezentanţii operatorului de parcare concesionar vor întocmi un proces- verbal de constatare şi vor proceda la blocarea roţilor autovehiculului în cauză", susţinând că procesul-verbal de constatare a contravenţiei este un alt atribut exclusiv al poliţistului rutier.
"Dacă autorităţile nu vor aplica decizia instanţei, riscă să se trezească cu procese din partea şoferilor, iar în baza acestei hotărâri vor pierde pe bandă rulantă", conchide avocata Raluca Ceauşu.
Primăria nu mai are jurist
Decizia Tribunalului Suceava este definitivă şi irevocabilă deoarece autorităţile locale nu au făcut recurs. Motivul: primăria nu mai are jurist.
"Unul dintre ei şi-a dat demisia, altul s-a angajat la o bancă, iar al treilea a intrat în magistratură. Potrivit re gle mentărilor actuale, nu avem dreptul să angajăm o altă persoană decât dacă pleacă alţi şase angajaţi. Situaţia e critică, mai ales că avem sute de dosare în instanţe, unde nu ne putem apăra", explică primarul Marius Ursaciuc.
El a mai spus că va respecta decizia instanţei şi că va comunica firmei în cauză noile reglementări, pentru a sista orice activitate de blocare şi ridicare a autovehiculelor.