Numele meu este Sever Dron. Am fost unul din componentii marii echipe de aur a tenisului romanesc, alaturi de faimosii Nastase si Tiriac. In 1972 am decis sa raman in Franta, devenind, cum se spunea pe vremuri, "tradator de patrie".

Cand am decis sa raman in occident, acum 36 de ani, nu doream sa devin celebru, sa ma imbogatesc, nici sa profit de marile avantaje sociale pe care le ofera Franta. Doream un singur lucru: sa fiu LIBER. "Libertatea", acest cuvant magic, aceasta notiune cu care francezul se naste si care este impregnata in el de secole, "libertate" pe care daca il rogi sa o defineasca, nu este capabil.

In luna mai 1972 eram jucator inscris pe tabloul principal de la Rolland Garros, marele turneu de tenis. Dupa acest eveniment nu m-am mai intors in tara si am cerut, pe 18 mai, azil politic Frantei.

In Romania eram printre cei mai privelegiati, ca sportiv de nivel inalt, la nivel personal imi lipsea ceva. Acea flacara a sperantei, acea liniste sufleteasca care sa-mi permita sa strig cu voce tare tot ceea ce aveam pe suflet. Franta mi-a permis sa ma realizez din acest punct de vedere. Astazi, ma simt bine, fericit, iar cand Dumnezeu ma va chema la el nu voi fi nici cel mai bogat, nici cel mai cunoscut om din cimitir.

Cerere nu a pus nicio problema si a fost inregistrata imediat, dupa vreo doua ore de intrebari politicoase, dar foarte precise.

Am decis sa raman in Franta, intrucat imi doream sa fiu liber si vroiam sa incerc sa ma cunosc mai bine pe mine insumi, in tumultul vieti capitaliste. Nimic nu a fost usor la inceput, dar trebuie sa marturisec ca educatia si cultura pe care am achizitionat-o in Romania, ca elev sau ca student, mi-au fost de mare ajutor.

In primele zile eu am avut sansa sa stau la o familie de romani din Paris care iubeau tenisul si m-au gazduit pana la sfarsitul lunii iunie. Jucand inca bine tenis si facand turnee in Franta, pe "prices money", am aratat autoritatilor ca nu aveam nevoie sa fiu ajutat de ei cu loc de dormit si bani de buzunar. Cei care se mai aflau in situatia mea dormeau la un camin si primeau 7 franci pentru masa. Astfel, am fost lasat liber sa decid de viitorul meu.

In zilele urmatoare am fost reperat de presedintele unui club de tenis din orasul Melun, la 50 km sud de Paris, care avea nevoie de un jucator-antrenor-profesor de tenis pentru a promova cat mai bine imaginea clubului.

Am aceptat aceasta propunere. Totul a decurs foarte bine, cu singura paranteza ca diplomele mele din Romania nu aveau echivalenta in Franta. A trebuit sa devin din nou student si sa dau examenele de stat pentu a deveni profesor de tenis francez. M-am inscris la cursurile de pregatire si apoi la examene cu multe emotii. Spre marea mea surpriza, cunostintele pe care le-am acumulat in Romania au fost de mare folos si am obtinut cele mai bune rezultate.

Din pacate, acasa au ramas sotie si copilul. Asa era pe vremea aceea. Trebuia lasat pe cineva in tara, drept garantie ca te intorci. Mai tarziu am reusit sa-i chem si pe ei, dar s-au stabilit in Elvetia, deoarece intre timp viata mi-a rezervat alte surprize: am cunoscut o alta femeie cu care m-am casatorit. Impreuna am avut alti doi baieti.

Astazi, cei trei copii ai mei se cunosc bine, au ajuns barbati in toata regula si pe 1 Martie am sarbatorit cu totii cei 40 de ani ai lui Alexandru (Sandrino pentru cei care l-au cunoscut in Romania).   Parcursul meu profesional a devenit foarte simplu dupa absolvirea examenelor de stat. Jucator la clubul din Melun, am contribuit la urcarea echipei din divizia 4 pana la divizia 1 si apoi in Liga Nationala.

Profesor de tenis, aveam multi elevi care progresau destul de repede si am avut multe satisfactii personale cu campioni de talia Ligii Nationale. Intre timp am devenit si unul dintre cei mai cotati antrenori din Franta si pot sa spun ca multi jucatori de valoare au trecut prin mainile mele (Henri Leconte, Julie Hallard, care sunt in topul primilor 4 jucatori din lume).   Intre timp, am continuat sa ajut, pe masura puterilor mele, pe toti romanii care treceau prin Franta. Multi din lumea tenisului. Si am infiintat Institutul de Tenis Sever Dron, care se ocupa cu tot ce este in legatura cu tenisul. Acest institut are o sucursala, I.T.S.D.Semprom (sempre Romania), prin care incerc sa fac cunoscuta Romania, prin organizarea de calatorii turistice: Bucurestiul cu Muzeul satului si al taranului roman, Opera si Ateneul, Delta Dunarii, manastirile din Bucovina, Valea Izei din Maramures, Tara Oasului, satul Viscri, etc.

Trebuie sa va spun ca francezii sunt foarte incantati de tara noastra si daca multi vin ca turisti curiosi, aproape toti pleaca prieteni castigati. Din pacate, imaginea Romaniei in Franta este inca estompata si prezentata dintr-un punct de vedere negativ.   Intre 13 - 15 octombrie 2006, am avut privelegiul de a participa la Conferinta Comunitatilor Romanesti din Europa la Bucuresti. Spre marea mea surprindere, daca in aproape toate tarile din Europa exista comunitati romanesti bine organizate, ca in Germania, Italia, Spania, in Franta aceasta organizare nu exista.

Explicatia pare simpla: avand in vedere marea similitudine la nivelul limbii vorbite, a istoriei, faptul ca multi romani au studiat la Paris, Enescu, Ionescu (Rinocerii), Elvira Popescu, Brancusi, simbolul reusitei la Paris a devenit reusita personala.

Experienta mea are valoare ei, o valoare importanta pentru mine. Ea m-a ajutat sa devin omul care sunt astazi si ma gandesc cu multa admiratie la aceasta noua Romanie, care s-a trezit imbratisata de libertate, care a intrat cu pasi mari in Europa si care, cred eu, nu va intarzia sa uimeasca lumea, prin frumusetea ei, prin diversitatea si capacitatea oamenilor de a se depasi in acest moment.

In ceea ce priveste legatura mea cu Romania, vin destul de des in tara. Ultima data am fost cu ocazia Cupei Davis de la Sibiu, unde am comentat meciurile de tenis la TVR. Si ca de obicei, am venit si cu un grup de francezi ce au avut placerea sa viziteze orasul si Paltinisul.