Thiruvarutprakasa Vallalār Chidambaram Ramalingam este numele complet al poetul care a dispărut, în mod misterios, dintr-o cameră încuiată. În întreaga lume este cunoscut sub numele de Vallalār, Ramalinga Swamigal sau Ramalinga Adigal. A fost unul dintre cei mai mari poeți, dar și unul dintre cei mai faimoși sfinți tamili. Întâmplările divine au fost prezente încă din copilărie, însă nu a dus o viață clericală.

Samarasa Suddha Sanmarga Sathiya Sangam, în traducere „Calea pură și unificată a Adevărului Absolut”, este cultul răspândit de Ramalinga Swamigal. Poetul nu doar credea în aceste cuvinte, ci ele reprezentau modul după care își trăia viața de zi cu zi. A fost o sursă de inspirație pentru adepții săi și a reușit să le insufle acestora ideea că aspectele primordiale ale vieții umane sunt dragostea și practica divină, care conduc către cunoașterea pură.

Viața sa liniștită, poeziile impresionante și modul în care îndruma comunitatea l-au transformat într-un om perfect. Întreaga sa viață a încercat să îi hrănească pe cei flămânzi și să îi ajute pe cei nevoiași. De asemenea, el a căutat alternative pentru sistemul indian al castelor.

Copilăria lui Ramalinga Swamigal și primele semne divine

Ramalinga Swamigal s-a născut pe 5 octombrie 1823 și a fost cel de-al cincilea fiu a lui Rāmayyā Pillai și a lui Chinnammai. Ei locuiau într-un sat din sudul Indiei, Marudhur. Înainte de venirea sa pe lune, în casa familiei a venit un sfânt, îmbrăcat în șofran. Oaspetele a fost tratat bine de către stăpâna casei, care l-a hrănit cu mâncăruri delicioase. Mulțumit de modul în care a fost primit și servit de Chinnammai, acesta a binecuvântat-o cu o cenușă sacră și i-a spus că va aduce pe lume un fiu, „capabil să livreze arta nemuririi, ceea ce va fi o binefacere pentru întreaga lume”.

Nu a trecut o perioadă prea mare între vizita sfântului și nașterea lui Ramalinga. Atunci când a împlinit cinci luni de viață, părinții au decis să meargă cu el la templul Chidambaram pentru a-și oferi rugăciunile de recunoștință. Așa cum era ritualul, preotul a aprins camforul și l-a oferit Domnului la Sanctum Sanctorum. Imediat ce lumina a apărut, copilul a râs tare și a privit-o câteva secunde. Întâmplarea a fost relatată într-una dintre poeziile pe care Ramalinga le-a scris ulterior.

„De îndată ce Lumina a fost percepută, fericirea s-a impus asupra mea.

Dulcele nectar a fost gustat de mine de îndată ce marea Mare Lumină (Arutperunjothi) a devenit vizibilă”, sunt versurile poetului.

La doar o lună de la vizita la templu, tatăl lui Ramalinga a decedat. Mama a fost distrusă de această veste și nu știa cum să le ofere copiilor un trai bun, acum fiind singurul susținător al familiei. Ea a decis să plece din Marudhur și să se stabilească în Chinnakavanam, un sat din districtul Chengalpattu. Decizia a fost luată deoarece aici se aflau rudele ei și credea că ele o vor ajuta să își crească copiii.

Harul divin și meditația în fața oglinzii

Până la vârsta de nouă ani, Ramalingam a primit educație de la fratele său mai mare, însă nu părea prea încântat de educația formală. Era atras de arta meditației și mergea deseori la templul Kanadakottam, unde se ruga la Muruga să îl învețe astfel de tehnici.

Familia i-a oferit băiatului o cameră la etaj, unde să poată învăța fără a fi deranjat. În loc să studieze literatură, Ramalinga aduna lucruri pentru a face pooja. A aprins o lampă, a așezat o oglindă în fața ei și s-a poziționat cu privirea la ele, concentrându-se asupra punctului unde se reflecta strălucirea lămpii în oglindă. Astfel își petrecea o bună parte a zilei, reușind să intre într-o meditație profundă.

Tânărul a fost cuprins de un extaz divin, iar bucuria extrem de mare care l-a copleșit l-a determinat să fredoneze, în semn de mulțumire pentru Dumnezeu, cântece eterice. Harul divin obținut i-a oferit cunoașterea tuturor artelor și a fost înzestrat cu talentul de a realiza miracole.

Meditațiile din fața oglinzii au durat timp de aproximativ trei ani, din 1832 până în 1835. În timpul uneia dintre meditații, în oglindă i-a apărut Domnul Muruga, care l-a învățat calea Înțelepciunii, așa cum este relatat în următorul poem al sfântului:

„Tu m-ai învățat Vedas

Harul tău m-a ajutat să mă ridic.

Tu m-ai împiedicat să merg la preceptorii nedemni

M-ai luat ca discipol al tău pentru o scurtă perioadă de timp.” - Thiruvarutpa 5B/40:4.

Prima predică a lui Ramalinga a lăsat oamenii fără cuvinte

Fratele său avea cunoștințe în literatura tamilă, așa că a ținut prelegeri în casele oamenilor bogați. Banii obținuți astfel erau singurul venit al familiei, însă, într-o zi, el fusese răpus de febră și nu a mai putut respecta angajamentele. Nu știa ce să facă pentru a nu își dezamăgi angajatorul, însă, la sfatul soției sale, a decis ca Ramalinga să meargă în locul său. Nu avea încredere că fratele său mic se va descurca, însă, neavând altă soluție, l-a chemat la el și i-a zis să își ceară scuze organizatorul pentru că nu a putut veni și să citească câteva strofe.

Sala era plină atunci când Ramalinga a comunicat organizatorului că fratele său nu poate veni, însă el va ține predica. Vestea a fost dezamăgitoare pentru angajator, însă nu a avut altă variantă, așa că l-a rugat să înceapă. Cuvintele ieșeau din gura lui ca apa curgătoare a unui râu, iar în sală a domnit o tăcere mormântală. Deși avea o vârstă fragedă, oamenii au fost surprinși să vadă elocvența sa extraordinară. După miezul nopții, abia reușise să explice doar două rânduri din prima strofă, însă modul în care vorbea îi făcea pe interlocutori să nu simtă trecerea timpului.

Impresionați de modul în care băiatul le explică strofele, oamenii au cerut ca el să le fie învățător pentru tot restul cursului. Organizatorul a fost de acord și i-a transmis fratelui său să nu mai vină. Acesta a fost surprins și nu știa cum a reușit Ramalinga să impresioneze într-atât de mult publicul. A mers chiar el la una dintre prelegeri pentru a vedea modul în care vorbește fratele său și inițial a crezut că este vorba despre un vis. A mers acasă și i-a povestit totul soției sale, susținând că Ramalinga nu este un băiat simplu, ci un reprezentant a lui Dumnezeu.

Vestea s-a răspândit repede în toate satele din vecinătate și din ce în ce mai mulți oameni veneau să asculte vocea divină a tânărului. Velayudha Mudaliar din Thozhuvur, șeful catedrei de literatură tamilă de la Presidency College, Chennai, a dorit să devină studentul lui Ramalinga, iar exemplul lui a fost urmat de mulți oameni învățați.

Cum arăta faimosul poet

Ramalinga era un bărbat cu o înălțime medie, însă extrem de slab, încât puteai spune că este un schelet. Cu toate acestea, el avea o statură dreaptă și era puternic. Avea tenul închis la culoare, nasul drept și subțire, iar în ochii lui regăseai mereu o privire tristă. Hainele sale erau formate doar din două bucăți de pânză albă, iar spre finalul vieții și-a lăsat părul lung.

Ramalinga s-a căsătorit cu Dhanakodi, fiica celei de-a doua surori a sa. A locuit cu aceasta și cu mama lui timp de aproximativ opt ani, însă viața de familie și obligația de a le întreține puneau presiune pe el. A mers și s-a rugat pentru a primi o ușurare de la divinități, iar după un timp ambele au murit.

Obiceiurile sale erau destul de ciudate. Nu se odihnea aproape niciodată, iar mesele lui erau rare și nu conțineau carne. Mânca odată la două zile câteva guri de orez. În perioadele lungi de post pe care le ținea, chiar și de două luni, nu mânca nimic. Bea doar apă în care dizolva puțin zahăr.

Avea o putere extrem de mare asupra oamenilor, încât era suficient o singură privire pentru a-i face să nu mai fie interesați de consumul de carne.

În 1867 a înființat, în Vadular, centrul „The Sathya Dharma Salai”. Aici oamenii erau serviți gratuit cu mâncare, obținută în urma donațiilor făcute de oamenii generoși sau bogați. Disprețuia să vadă oamenii care consumă carne, așa că la intrarea în templu era scris „numai cei care au renunțat la carne și la crimă trebuie să intre”.

Ramalinga susține că moarte nu este naturală, iar oamenii trebuie să lupte pentru propria lor viață. De asemenea, punea accent pe stilul de viață vegetarian.

Ramalinga Swamigal a dispărut fără urmă, dintr-o cameră încuiată

Viața pe care o trăia a fost povestită în poemele sale, denumite „cântecul harului”. În toate predicile sale, gurul susținea o societate fără caste și se opunea superstițiilor și ritualurilor. De asemenea, Ramalinga a interzis uciderea animalelor în scopul obținerii hranei.

A făcut mai multe miracole la viața sa, însă cel mai mare a fost dispariția lui misterioasă, dintr-o cameră încuiată. Pe 22 octombrie 1873, Ramalinga a ținut ultima sa prelegere despre progresul spiritual și puterile naturii. A recomandat tuturor meditația la lampa aprinsă pe care a scos-o în afara locuinței sale. Nimic nu părea să prevestească ceea ce se va întâmpla.

Câteva luni mai târziu, pe 30 ianuarie 1874, le-a spus discipolilor săi că va intra în camera, iar ei să o încuie și nimeni să nu o descuie vreodată. El i-a avertizat că atunci când vor  intra în camera, nu va ai fi acolo, ci se va uni cu natura prin meditație. Povestea s-a răspândit, iar în luna mai a aceluiași an, autoritățile au ordonat să fie deschisă ușa, crezând că poetul a murit. Spre uimirea tuturor, camera era goală, fără niciun fel de indiciu cu privire la dispariția lui Ramalinga.

Poetul nu a mai fost văzut vreodată de la finalul lunii ianuarie 1874, iar mulți cred că a reușit, prin meditație, să se unească cu natura. Nici până astăzi nu se știe ce s-a întâmplat în camera sa și care este momentul exact al dispariției lui.

Înainte de a se închide în camera sa, Ramalinga a vorbit despre revenirea sa, susținând că va fi absent pentru 60 de ani. Acest lucru înseamnă că, dacă prevestirea lui se adeverește, va apărea din nou în 2024, potrivit mydattatreya.com.