„În aglomerația de aberații tehnice plutitoare de la Sulina, chestia asta părea vapor. Aparținând unei alte epoci, dar vapor. Aducându-mi-o aminte de când mă dădeam la deal, la vale cu vapoarele pe Dunăre, o urmăream de ceva vreme. De fiecare dată când am fost prin Sulina, am tot avut curiozitatea de-a-i acorda mai multă atenție dar, fiind acostată pe malul opus orașului, mi-a fost peste mână. Până la un moment dat, într-o vară, acum vreo cinci, șase ani, când nu mi-a mai fost.

Trecerea pe malul celălalt s-a dovedit mult mai simplă de cât îmi imaginasem, e un flux neîntrerupt de posesori de bărci cu motor dispuși la serviciul de ferry… Am găsit un nene îmbrăcat în uniforma zilei, panaloni scurți și maieu, comandant peste-o barcă albastră, cu un motor exterior la pupa iar în prova câteva bidoane cu benzină, tancurile de consum, probabil. «Cât e, frate, până peste drum? 1 leu … Cum, adică, 1 leu? Da, domnu’ … Bine, bre…». I-am dat trei, să mă aducă și înapoi, plus un bonus de serviciu în siguranță… Și am procedat peste fluviu, în patruj’ de secunde am fost acolo, eu și colega pasager, o domnișoară cu sacoșe pline de cumpărături, în principal pufuleți.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE