Povestea lui Lincoln

Povestea lui Lincoln

National Geographic va difuza azi, de la 20.30, un documentar despre fostul preşedinte al SUA.

National Geographic va difuza astăzi, de la ora 20.30, încă un episod al documentarul „Enigme celebre”, episod în care va fi prezentat Abraham Lincoln. Viaţa reală a fostului preşedinte al Statelor Unite ale Americii a fost umbrită de legenda creată în urma asasinării acestuia.

Documentarul va scoate în evidenţă caracterul lui şi impactul pe care experienţa sa de fermier l-a avut asupra mandatului de preşedinte. Asasinat de un actor

Lincoln, născut în 1809, a devenit cel de-al şaisprezecelea preşedinte al SUA (1861-1865) şi primul preşedinte republican. S-a opus cu înverşunare sclaviei şi a dorit desfiinţarea acesteia, a patronat politic operaţiunile Partidului Republican, a avut un rol major în cadrul Războiului Civil American şi a condus planuri sociale esenţiale (abolirea scalviei şi reconstrucţia Uniunii).

În ciuda piedicilor pe care le-a întâlnit din partea statelor sudice, în noiembrie 1864, Lincoln a fost reales preşedinte. Un an mai târziu, a fost împuşcat în Teatrul Ford din Washington.

Preferat de istorici

Într-un top al preşedinţilor Americii (42), realizat anul trecut de 65 de istorici, Abraham Lincoln este plasat pe primul loc, fiind urmat de George Washington şi Franklin Roosevelt.

Pe ultimul loc se află George W. Bush, fiind catalogat cel mai slab în convingerea publică, autoritate morală şi relaţii internaţionale. Bush a fost întrecut cu aproape zece locuri şi de Richard Nixon, preşedintele care a demisionat după scandalul Watergate.

Anul acesta se va lansa, în cinematografe, filmul „The Conspirator”, regizat de Robert Redford, a cărui poveste e construită în jurul lui Abraham Lincoln.

Ne puteți urmări și pe Google News