Poteraş vrea să interzică magazinele de vise în sectorul 6

Poteraş vrea să interzică magazinele de vise în sectorul 6

Primarul Sectorului 6, Cristian Constantin Poteraş, va propune, în următoarea şedinţă a Consiliului Local Sector 6, închiderea tuturor magazinelor de vise.

În ultimele zile, în urma sesizărilor făcute de către cetăţeni, Primăria Sectorului 6, prin Serviciul Inspecţie Comercială din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Comunitară, a închis trei magazine de tip "spice shop", care comercializau produse etnobotanice. Magazinele erau situate în vecinătatea unor instituţii de învăţământ, mai exact, pe străzile Ghercu Constantin, Chilia Veche şi Râul Doamnei.   "Plantele etnobotanice, cunoscute pentru efectele lor similare unor droguri uşoare, au ajuns să se regăsească printre "ingredientele" de bază ale unei petreceri între tineri. Pentru ca îi eliberează de emoţii, inhibiţii, tristeţe şi îi trimit în "al nouălea cer", din ce în ce mai mulţi tineri au devenit clienţi fideli ai magazinelor de vise ", şi-au motivat reprezentanţii Primăriei sectorului 6.   Potrivit edilului, proiectul de hotărâre va interzice funcţionarea tuturor magazinelor care comercializează produse etnobotanice pe raza sectorului 6.

Ne puteți urmări și pe Google News