După ce EVZ v-a prezentat, în ediţia de duminică, scandalul izbucnit după împărţirea bugetului alocat federaţiilor sportive pentru acest an, controversele şi animozităţile în rândul unor discipline precum gimnastica, handbalul sau înotul - care au adus, în ultima perioadă, rezultate şi medalii pentru România - au luat amploare.
În loc ca aceste foruri să beneficieze de bani mai mulţi, în acord cu performanţele înregistrate în anii anteriori, pe lista de priorităţi a Ministerului Tineretului şi Sportului au fost trecute inexplicabil alte federaţii, precum baschetul sau halterele, care n-au obţinut nicio performanţă.
Baschetul românesc n-a câştigat nicio medalie la vreun turneu final de seniori, locul cinci ocupat la Europenele din 1967 fiind cea mai bună performanţă din istorie. La senioare, Everestul acestui sport e tot un loc cinci, „prins” la Europenele din 1972. Cu toate astea, FR Baschet a primit pentru acest an 7.050.000 de lei de la MTS, în vreme ce gimnastica şi handbalul, deşi au rezultate foarte bune, au încasat sume mult mai mici: 4.100.000, respectiv 5.500.000 de lei! Criteriile aplicate, cel puţin bizare (baschetul ar fi amplasat mai multe panouri pe străzile oraşelor!), riscă să distrugă şi federaţiile care au rămas competitive. Scrima şi înotul, alte sporturi defavorizate Georgiu Gingăraş, fost ministru al tineretului şi sportului, a confirmat că banii n-au fost împărţiţi corect către federaţii. „Eu luam media federaţiilor pe ultimii 10 ani şi apoi împărţeam banii. Gimnastica şi atletismul erau pe primul loc. Dacă s-ar fi procedat la fel şi acum, n-ar mai fi apărut asemenea animozităţi”, ne-a declarat Gingăraş.
Alte discipline defavorizate sunt scrima, care s-a întors acasă de la JO de la Beijing cu o medalie de argint şi una de bronz, şi înotul, care a participat la ultimele două ediţii ale Olimpiadei. „Noi am cerut 4.900.000 de lei şi am primit doar 3.760.000 de lei. Nu înţeleg multe lucruri referitoare la bugetul pe 2009... Am înţeles că e criză, dar e o problemă la felul cum s-au repartizat banii. MTS a dat mai mulţi bani la baschet, pentru că poate aduce publicitate şi poate crea spectacol, mai puţin a contat per for manţa”, a spus, pentru EVZ, Ana Pascu, preşedintele FR Scrimă.
Şi Camelia Potec, campioană olimpică la Atena, s-a arătat dezamăgită de bugetul alocat înotului: 2.100.000 de lei. „De baschet nu s-a auzit în România la nivel de performanţă. Nu mi se pare corect ca baschetul să ia mai mulţi bani. E trist, mai ales că la înot se schimbă generaţiile. Cei tineri au nevoie de atenţie, trebuie să se investească mai mulţi bani în ei. Noi am fost la patru finale la Olimpiadă, baschetul unde a fost?”, s-a revoltat Potec.