Port turistic pe malul lacului Situghiol. La Ovidiu, nu la Mamaia

Port turistic pe malul lacului Situghiol. La Ovidiu, nu la Mamaia

Primăria oraşului Ovidiu a reuşit să obţină aproape două milioane de lei, fonduri europene şi locale, pentru construirea unui debarcader pe malul lacului Sitghiol, unde vor ancora ambarcaţiunile de pescuit, dar şi iahturile. Lucrările vor fi finalizate în luna septembrie.

Staţiunea Mamaia, amplasată pe celălalt mal al lacului Siutghiol, nu are un port turistic special amenajat, cu excepţia zonei Cazino unde există un ponton vechi în apropierea căruia ancorează vaporaşul care duce duce turiştii la insula Ovidiu. Oraşul Ovidiu i-o ia înainte, prin construirea pe malul lacului, pe o suprafaţă de aproape 2000 mp, a două pontoane pentru ancorare, o terasă uriaşă în aer liber, pentru servire preparate din peşte, căi de acces pietonale şi auto. Pescarii amatori vor avea locuri de unde, cu abonamente de la primărie, vor putea pescui în zona debarcaderului.       Primăria Ovidiu îşi valorifică astfel poziţia geográfică, “prin încurjarea produselor pescăreşti, creşterea consumului de peşte şi a produselor din peşte pe litoral”. Proiectul a fost semnat la începutul acestei luni de primarul oraşului Ovidiu, George Scupra, administraţia locală alocând 600.000 de lei din cei aproape două milioane lei obţinuţi prin Programul Operaţional pentru Pescuit, 2007-2013. Micul port turistic are termen de finalizare 30 spetembrie 2015. Până atunci, primăria Ovidiu va face demersuri să obţină şi licenţa pentru pescuit în apele lacului Siutghiol, pe porţiunea de apă care aparţine administraţiei locale.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News