Popularitatea lui Sarkozy, în continuă scădere | VIDEO
- Adam Popescu
- 24 aprilie 2008, 13:52
La un an după victoria în alegerile prezidenţiale, Nicolas Sarkozy trezeşte sentimente de decepţie şi scepticism în rândul francezilor, comentează AFP.
Ultimele sondaje publicate cu ocazia acestei aniversări arată că 59% dintre francezi consideră că primul dintre cei cinci ani ai săi de mandat este "mai degrabă un eşec", iar 79% sunt de părere că situaţia din ţară nu s-a ameliorat de la venirea sa la putere.
În continuă scădere în sondaje, încă din toamnă, Sarkozy încearcă să se redreseze, în special prin adoptarea unui stil mai sobru. Imaginea sa este, însă, puternic marcată de gafele şi stilul de viaţă, mult prea expus luminii reflectoarelor.
Preşedintele Franţei a devenit subiect de glume după ce, în timpul vizitei la Bucureşti, din februarie, şi-a făcut cadou stiloul pe care l-a folosit pentru semnarea parteneriatului strategic. Într-o vizită efectuată ulterior în Germania, el a primit, în cadrul unei ceremonii, un alt stilou de la cancelarul Angela Merkel. Prestaţia liderului francez în timpul summit-ului G8 din iunie 2007 a fost şi mai surpinzătoare. El a apărut în faţa presei având o atitudine care dădea de bănuit că ar fi băut peste măsură.
Nu mai puţin notorii au devenit episoadele în care Sarkozy a făcut dovada unui temperament coleric. Cotidianul Le Parisien a prezentat în luna februarie o înregistrare video, în care Nicolas Sarkozy are un schimb de replici dure cu un cetăţean francez oarecare.
Însă cele mai vânate de jurnalişti au fost detaliile legate de viaţa sa personală, mai întâi divorţul dintre el şi Cécilia Ciganer-Albéniz şi apoi relaţia cu fostul top-model Carla Bruni, urmată de căsătoria celor doi în luna februarie.
LA SUMMIT-UL G8
S-A RĂSTIT LA UN CETĂŢEAN
(10:52)