Marea împărţire în USL: Liderii Uniunii au o primă discuţie privind listele comune pentru alegerile viitoare
- Andreea Udrea, consultant politic
- 10 septembrie 2012, 16:21
Liderii USL discută astăzi, la Senat, despre listele electorale comune pentru alegerile parlamentare din acest an. Preşedintele PSD, Victor Ponta a anunţat că partidul său va finaliza listele în această săptămână, urmând ca sâmbătă să fie supusă la vot ratificarea acestora în cadrul USL.
UPDATE: Parlamentarii USL vor candida şi la alegerile viitoare în colegiile pe care le reprezintă în prezent, iar PC va avea candidaţi în 21 de colegii eligibile şi în 21 marginale, prin repartiţia în cadrul Alianţei de Centru Dreapta (ACD), a declarat preşedintele Partidului Conservator Daniel Constantin, înainte de o reuniune a liderilor USL, la Senat, pe tema listelor electorale comune.
El a menţionat că astfel se va menţine regula stabilirii candidaturilor decisă încă de la constituirea USL şi ACD. "Deputaţii şi senatorii care sunt deja pe un anumit colegiu îşi vor menţine colegiul respectiv, vor candida încă o dată pe colegiul respectiv. Dincolo de lucrul acesta, în Alianţa de Centru Dreapta PNL-PC este un algoritm stabilit: 21 de colegii eligibile şi 21 marginale ale Partidului Conservator", a arătat Daniel Constantin.
Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin discută, la Senat, despre desemnarea candidaţilor pentru alegerile parlamentare, dar şi despre proiectele legislative aflate în curs.
La începutul întrevederii, Crin Antonescu a spus doar că vor exista negocieri în aceste zile pe marginea desemnării candidaţilor USL pentru viitoarele alegeri parlamentare. Potrivit lui Antonescu, "nu este un lucru absolut senzaţional că premierul a venit la Parlament şi că discută cu preşedintele Senatului".
La întrevedere mai participă preşedinte Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, preşedintele PNL, Daniel Chiţoiu. Ponta: Discuţiile vor fi finalizate în cursul acestei săptămâni "Am decis, în cadrul conducerii Biroului permanent Naţional al PSD, echipele de negocieri din cadrul USL, astfel încât în această săptămână să ştim foarte clar care sunt colegiile în care Alianţa de centru stânga PSD-UNPR va desemna candidaţi. De asemenea, la sfârşitul săptămânii vom avea mai multe întâlniri cu preşedinţii Consiliilor noastre judeţene, cu primarii reşedinţă de judeţ şi cu membrii CExN, sâmbătă, când vom supune la vot ratificarea acestei negocieri în cadrul USL", a afirmat Victor Ponta. Din partea PSD negociatorii vor fi secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. "De asemenea, tot la sfârşitul acestei săptămâni vom propune şi vom avea echipa comună a USL care va sintetiza şi care va updata această agendă a Uniunii cu care ne vom prezenta în alegerile parlamentare din 9 decembrie", a mai spus preşedintele PSD. În ceea ce priveşte PNL , purtătorul de cuvânt al partidului, Mihai Voicu a declarat că detalii despre candidaturile la parlamentare vor fi date numai la USL, dar a completat că până la sfârşitul acestei săptămâni, ar trebui partajate colegiile uninominale. În privinţa elaborării programului de guvernare, liberalii l-au desemnat pe preşedintele PNL, Crin Antonescu, dar şi pe Daniel Chiţoiu, Relu Fenechiu, Eugen Nicolăescu, Lucian Isar şi Radu Stroe să facă parte din comisia comună a USL pentru elaborarea programului de guvernare în vederea alegerilor parlamentare din 9 decembrie. "Ţinând cont de apropierea alegerilor parlamentare, în urma discuţiilor avute în USL au fost desemnaţi o serie de colegi pentru a face parte din cadrul comisiei comune a USL pentru elaborarea programului de guvernare, respectiv dl Crin Antonescu, Daniel Chiţoiu, Relu Fenechiu, Eugen Nicolăescu, Lucian Isar şi Radu Stroe", a afirmat Voicu, la sfârşitul şedinţei Biroului Politic Central al formaţiunii.