PSD a depus moţiunea de cenzură "Opriţi genocidul social!"

PSD a depus moţiunea de cenzură "Opriţi genocidul social!"

Social-democraţii au depus moţiune de cenzură, astăzi, chiar în timpul discursului prin care premierul Emil Boc şi-a asumat răspunderea în Parlament pentru legile austerităţii.

Birourile reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor vor decide mâine când va fi citită, dezbătută şi votată moţiunea, semnată de 120 de parlamentari. Social-democraţii au anunţat încă de dimineaţă depunerea moţiunii de cenzură. "Imediat ce premierul va prezenta textul asumării, astăzi vom depune moţiune de cenzură, astfel încât miercuri să poată fi citită în plen şi săptămâna viitoare să aibă loc votul. Ne dorim, facem toate efoturile ca moţiunea să treacă, pentru că asta ar însemna ca acele legi anti-sociale să nu poată fi aplicate şi să nu intre în vigoare", a spus Victor Ponta, precizând că astăzi va fi depusă o singură moţiune de cenzură, iar dacă aceasta va fi respinsă, atunci PSD va iniţia în cursul acestei luni o a doua moţiune care se va referi la pensii. Tot astăzi, PSD i-a adresat o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu prin care îi solicită comvocarea unui referendum privind aplicarea măsurilor de austeritate. "Îi solicităm să pună în aplicare posibilitatea constituţională de a convoca un referendum şi românii să se poată pronunţa asupra măsurilor de ieşire din criză. Atunci când iei decizii care afectează 15 milioane de români, este clar că trebuie să-i consulţi", a completat Ponta. Iliescu: "Moţiunea nu rezolvă problema" Alţi liderii social-democraţi, precum Ion Iliescu sunt de părere că moţiunea de cenzură nu va duce la o rezolvare a crizei economice, dar depunerea acesteia face parte din mecanismul democratic. "Nimic nu rezolvă problema, dar un Guvern care manifestă atâta lipsă de responsabilitate, atâta lipsă de sensibilitate faţă de problemele cetăţenilor, care ignoră consultarea cu toţi cei interesaţi, în primul rând, şi cu cei care mai gândesc în această ţară trebuie să răspundă în faţa ţării. Acesta este mecanismul democratic, este mecanismul sistemului parlamentar şi al Parlamentului ca instituţie principală a democraţiei: să cheme la răspundere Guvernul care nu-şi face datoria", a arătat preşedintele de onoare al PSD. La rândul său, preşedintele Senatului Mircea Geoană s-a arătat convins că, în eventualitatea în care va cădea Guvernul în urma moţiunii de cenzură a PSD, preşedintele Traian Băsescu ''are o formulă de rezervă la îndemnă''. ''Domnul preşedinte Băsescu este recunoscut ca fiind un om de mare flexibilitate şi creativitate în oferirea de formule politice. Sunt convins că are o formulă de rezervă la îndemână. Am observat şi accentele pe care PNL le-a adus în conversaţia asta'', a comentat Geoană. PNL susţine moţiunea PSD Moţiunea de cenzură pe care o va depune astăzi PSD va avea şi susţinerea liberalilor. Parlamentarii PNL, a anunţat astăzi Mihai Voicu, purtătorul de cuvânt al formaţiunii, vor fi prezenţi la dezbaterea moţiunii de cenzură şi vor vota cu bilele la vedere. El a reafirmat că actualul Guvern trebuie să cadă, iar PNL respinge măsurile de austeritate propuse de Cabinetul Boc. "Respingem ideea că PNL ar avea un interes ascuns pentru a rămâne la putere actualul Guvern", a spus Voicu, citat de Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News