Ponta: Legea educaţiei ar putea fi schimbată. UMF Târgu Mureş nu este o idee bună
- Carmen Vintil ă
- 22 septembrie 2012, 12:36
Premierul Victor Ponta, a declarat, aseară, la ieşirea de la discuţiile cu reprezentanţii UMF din Târgu Mureş, că Legea educaţiei ar putea fi schimbată până la sfârşitul anului, întrucât are "prevederi aberante", "care împiedică promovarea unor noi cadre didactice". Totodată, premierul a spus că înfiinţarea UMF Târgu Mureş nu este o idee bună, pentru că nu trebuie să avem facultăţi diferite.
" Din punctul meu de vedere - şi am spus lucrul acesta şi când eram în opoziţie, o spun cu atât mai mult acum, când sunt la conducerea Guvernului - nu este o idee bună şi nu trebuie să avem facultăţi separate", a declarat Victo Ponta, citat de mediafax.ro. Premierul a mai spus că, UMF Târgu Mureş este declarată, prin Legea educaţiei, universitate multiculturală, şi ca atare va trebui să asigure reprezentanţi maghiari în structurile de conducere ale Universităţii, în proporţie de o treime, în timp ce românii ar trebui să constituie celelalte două treimi. "Conform legii, şi universitatea de aici va funcţiona ca toate celelalte universităţi, conform prevederilor din Legea educaţiei", a spus Ponta, precizând că Legea educaţiei are "prevederi aberante", "care împiedică, de fapt, promovarea unor noi cadre didactice", la toate universităţile din ţară. Prevederi aberante
"Universitatea de aici, ca şi toate universităţile din ţară, sunt afectate de acele prevederi aberante cuprinse în urmă cu un an şi jumătate, aproape doi ani, în Legea educaţiei, prevederi care împiedică, de fapt, promovarea unor noi cadre didactice. Astă-seară am auzit şi aici ceea ce de altfel se întâmplă în mai toate universităţile româneşti - din cauza unei legi negândite şi promovate de un ministru şi de nişte oameni care habar n-aveau cum funcţionează învăţământul universitar în toată ţara - nu doar la Târgu Mureş, şi la Bucureşti, şi la Cluj, şi la Iaşi - de un an şi jumătate nu mai promovează profesori tineri, pentru că au fost puse condiţii de aşa natură încât să nu le îndeplinească nimeni", a mai spus Ponta.
Întrebat dacă Legea educaţiei ar urma să fie schimbată, Ponta a răspuns afirmativ, arătând că acest lucru ar putea să se producă până la sfârşitul anului. "Posturile au fost blocate şi avansările în grade didactice şi în posturi didactice sunt imposibile în acest moment. Dacă mai putem anul acesta, foarte bine, dar orice schimbare va intra de anul viitor", a arătat premierul.
Aplicarea Hotărârii de Guvern privind înfiinţarea unei noi facultăţi în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş a fost suspendată, în 4 mai, în urma unei decizii a Curţii de Apel Târgu Mureş, care a admis o solicitare în acest sens formulată de conducerea UMF. Vicepremierul de atunci Marko Bela (UDMR) declara că Executivul trebuie să atace sentinţa Curţii de Apel Târgu Mureş, el susţinând că instanţa a făcut "un abuz"Guvernul Ungureanu a atacat cu recurs sentinţa de suspendare. Guvernul Ponta a decis, însă, să retragă recursul formulat de fostul Executiv.