„Am trecut pe deasupra cu elicopterul şi am văzut bucata aia care e doar pe o bandă”, a spus premierul la sosire. De fapt tăierea panglicii a avut loc pe centura Constanţei, timp in care s-a vorbit numai despre bucata Cernavodă- Medgidia. Şi asta pentru că, fiind la doi paşi de Constanţa, la întâlnirea cu premierul au apărut, pentru prima dată, în istoria inaugurării peticelor de autostradă din judeţ, şi primarul Radu Mazăre, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.
„Staţi să salut şi eu autorităţile locale, dacă chiar Radu a lăsat marea…", a spus Victor Ponta care a dat repede mâna cu cei doi. Le-a recomandat râzând „puneţi aici la autostradă, secţie de votare pe 29 iulie, cine votează, merge pe autostradă".
Bucuros de întâlnire, şeful PSD, l-a întrebat pe Mazăre cu ce îl mai poate ajuta, „că ţi-am pus secretar de stat la turism". Primarul, în pantaloni scurţi, cămaşă pepită şi bretele roz, cu picioarele goale în sandale, i-a spus ceva de podul IPMC care, pentru a fi reparat, trebuie să treacă de la primăria Constanţa la ministerul Transporturilor . Răspunsul a venit prompt: „l-a trecut deja Ovidiu (Silaghi), e rezolvată de ieri. Ziceţi, ce mai vreţi?. Un mulţumesc, stins şi timid, a fost răspunsul lui Mazăre.



"Bătaie" pe cine a început lucrările

Nicuşor Constantinescu, mai vocal, a început să vorbească despre fostul ministru PSD al Transporturilor Miron Mitrea care „a început tronsonul de autostrada Cernavodă -Constanţa în urmă cu opt ani, nu a fost început pe vremea fostului premier Tăriceanu aşa cum aţi spus la Ploieşti".
Fostul premier Tăriceanu, de faţă la discuţie, l-a pus la punct pe Constantinescu, „da, a început pe vremea lui Decebal". I-a potolit urgent Victor Ponta, „hai, nu începeţi disputa, bine că o inaugurăm, las-o încolo, oricum, sigur nu a făcut-o Băsescu".
Şi la tăierea panglicii pentru jumătatea de 11 km din centura Constanţei „s-au înţepat". Cu foarfeca în mână şi cu Ovidiu Silaghi şi Călin Popescu Tăriceanu alături, Ponta a spus „tai eu, dar cu liberalii totul trebuie împărţit, da?" Da, dar nu jumi-juma, frăţeşte", a intervenit Nicuşor Constantinescu. „Frăţeşte, uite, ei au luat panglica mai mare”, l-a potolit din nou, şeful PSD.
Autostradă fără parcări şi fără benzinării

Trecând la detaliile tehnice, directorul de proiect al autostrăzii Cernavodă Medgidia, Adrian Adler, i-a explicat premierului că „termenul contractual de finalizare al lucrării este 4 ianuarie 2013" . Ponta l-a întrerupt cu un „nu dă bine, mai bine în noiembrie, e vorba de finanţare şi vă susţinem total, tot ceea ce este de plătit, plătim, de aia l-am luat pe ministru cu mine, ca să spun DA pentru finanţare".
Nu va fi însă timp pentru amplasarea pe traseul autostrăzii a benzinăriilor, a parcărilor . „Am considerat că ar fi fost o greşeală să stăm până se fac toate procedurile cu firmele private şi între timp oamenii să vină la mare tot pe drumul vechi aşa încât decizia îmi aparţine şi sper că cei care vor veni de mâine la mare să o considere o decizie corectă", a replicat Ponta.

Au urmat întrebări din partea presei, referendum, „cu 1000 de secţii de votare în plus faţă de ultimul referendum, secţii suplimenatate pe litoral, ca să poată vota toţi turiştii”, şedinţa CSAT, privatizarea Oltchim cu obligativitatea păstrării locurilor de muncă, şi „la revedere până după 29 iulie că până atunci nu pot veni la mare".

Pe varianta ocolitoare a Constanţei au rămas constructorii şi televiziunile care şi-au strâns cablurile şi carele de reportaj. Nebăgat în seamă, Radu Mazăre, a plecat cu maşina decapotabilă pe traseul centurii oraşului. Au rămas Nicuşor Constantinescu şi noul director al Direcţiei Regionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale Constanţa, Marian Dima, fost adjunct la Drumuri Judeţene din subordinea Consiliului Judeţean. Constantinescu a ţinut să lămurească presa că tronsonul de autostradă Cernavodă- Medgidia va fi finalizat şi mai repede decât a anunţat pemierul pentru că „există deja un grafic care s-a reactualizat de când s-a instalat guvernul USL Ponta, există finanţare, există voinţă politică şi tehnologică, adică sunt utilaje, contructorul poate munci pe ultima bucăţică de 20 km pe care se circulă pe un fir şi sperăm ca la sfârşitul lunii august să fie finalizată, mai devreme".