Ponta a mers la BNR să pupe "unde a scuipat boierul"
- Andreea Udrea, consultant politic
- 12 februarie 2014, 11:50
După ce președintele Traian Băsescu a criticat ieri Banca Națională pentru că a inițiat electorata, premierul Victor Ponta a comparat atacul șefului statului cu scuipatul boierului pe obrazul lui Moş Ion Roată.
"BNR este una din puţinele instituţii din România care şi-a câştigat respectul pentru profesionalism şi dedicaţie. Ca un personaj colectiv din Moş Ion Roata, suntem la BNR pentru că acolo unde a scuipat boierul, noi să sărutam", a afirmat premierul la BNR, în această dimineață. Victor Ponta a mai spus că, dacă în Europa există premieri de dreapta care fac naţionalizări, el este un prim-ministru de centru-stânga care crede în dezvoltarea lumii private.
"În Europa de azi, dacă există premieri de dreapta care fac naţionalizări, eu sunt un premier de centru-stânga care cred în dezvoltarea lumii private şi în faptul că toate societăţile care au încă capital de stat trebuie listate pentru a fi mai transparente, pentru a avea profituri mai mari. Cred sincer că implicarea capitalului privat în tot ceea ce înseamnă societate sau companie naţională este în interesul Guvernului şi al cetăţenilor pe care Guvernul îi reprezintă", a mai declarat Ponta.
Ponta a arătat că pericolele politice la adresa economiei nu există doar în România.
"Pericolele politice există, cred, nu numai în România, în Europa, în fiecare ţară. Sunt însă convins că, pe baza parteneriatului pe care încet-încet l-am creat în ultima perioadă, piaţa de capital din România se poate dezvolta în mod sustenabil şi Guvernul va fi un susţinător al acestei idei", a afirmat premierul. Preşedintele Traian Băsescu a spus ieri seară că "electorata" este imorală şi incorectă şi a acuzat BNR că a acceptat această măsură propusă de guvernul Ponta.
- Băsescu: "Vreau ca Banca Naţională să părăsească imediat linia dată de un guvern corupt"