Poliţist altoit cu parul de mama înfuriată că i-a fost împuşcat feciorul

Poliţist altoit cu parul de mama înfuriată că i-a fost împuşcat feciorul

Misiune grea pentru trei poliţişti din Mehedinţi. Plecaţi să audieze un martor în localitatea Oprişor, ei au fost nevoiţi să îl împuşte pe omul care a sărit la ei cu toporul. Unul dintre oamenii legii nu a scăpat, însă, de răzbunarea mamei celui rănit care i-a aplicat o lovitură de par pe spinare.

Incidentul a avut loc astăzi în timp ce o patrulă a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi a mers în Oprişor ca să îl caute pe un bărbat căutat să dea o declaraţie, fiind martor într-un dosar de violare de domiciliu.Când au ajuns la adresa cu pricina, poliţiştii au fost întâmpinaţi cu agresivitate. Cel căutat a luat un topor în mână iar o cunoştinţă de a sa, un cuţit. În faţa ameninţării, unul dintre poliţişti a scos arma şi i-a somat pe cei doi ca să se potolească. Bărbaţii nu aveau niciun gând să facă acest lucru şi s-au îndreptat ameninţător către oamenii legii. Atunci, subofiţerul înarmat a tras două focuri în aer. Apoi, pentru că indivizii nu se potoleau, a tras un foc în dreptul picioarelor celui cu toporul în mână şi l-a rănit la genunchi. În momentul acela, mama celui împuşcat a sărit ca arsă şi a luat un par cu care l-a lovit pe spate pe colegul poliţistului care a tras cu arma. În cele din urmă, cel rănit la picior, a fost transportat la spital. Medicii au spus că starea de sănătate a pacientului este stabilă.