Politicienii au talent

Politicienii au talent

Show-urile "Land of Jokes" şi "Serviciul Român de Comedie" revin duminică la Pro TV, de la ora 20.45, cu noi momente vesele.

Show-ul de comedie "Land of Jokes" (LOJ) revine duminică la Pro TV, de la ora 20.45. Mircea Geoană (interpretat de Bogdan Cotlet) încearcă din răsputeri să fie acceptat în concursul "Politicienii au talent", însă are surpriza să devină coprezentator, alături de Flo (Silviu Petcu).

"Dacă tot am lansat avanpremiera celui mai tare concurs, ne-am gândit să facem o concurenţă serioasă emisiunii de vineri seara «Românii au talent», ca să vedem cine-s mai talentaţi: politicienii sau restul românilor. Va fi o competiţie acerbă la care Flo, personajul meu, îşi va mai lua un ajutor la prezentare: nimeni altul decât multi-exclusul Mircea Geoană. Cu harul şi talentul său, suntem siguri că va «sparge» faţa celorlalţi concurenţipoliticieni", a precizat Silviu Petcu.

Statuia Vameşului Cinstit Necunoscut

Nemuriciul (Ioan Gyuri Pascu) îl va aduce în ţară pe nimeni altul decât Omar Haissam, iar reporterii ştirilor LOJ vor poposi pe Tărâmul Vrăjitoarelor pentru a afla părerea lor despre noua propunere legislativă care trimite la închisoare vrăjitoarele cărora nu li se îndeplineşte vraja în 30 de zile.

În Bâlciul Deşertăciunilor, se va deschide prima vamă particulară din România, doar cu poliţişti şi vameşi cinstiţi, unde Elena Udrea va inaugura telegondola care taversează România şi Statuia Va meşului Cinstit Necunoscut. Pentru a atrage câţi mai mulţi clienţi, patronul barului Hard Jokes Cafe recurge la o nouă metodă: fotografii cu vedete accidendate pe pârtie.

Sorin Ovidiu Vîntu la ginecolog

Show-ul "Serviciul Român de Comedie" (SRC), difuzat pe Pro TV, de la ora 21.45, are un nou membru în echipă: basarabeanca Lia Sinchevici, noua maseuză la salonul de masaj politic "Relaxare şi reformă". Invitatul lui Toni Grecu din Casa PROporului va fi Marian Vanghelie, care va descrie vizita pe care a făcut-o în SUA.

Agenţii de comedie pornesc în investigarea vămilor româneşti, Vadim Tudor (Dragoş Stoica) încă protestează pentru că a fost evacuat din sediu, iar Sorin Ovidiu Vîntu (Dragoş Muşat) merge la un control medical la un cabinet ginecologic.

Chiar dacă este însărcinată, Jojo se va afla în continuare pe platourile de filmare. "Jojo îşi va continua activitatea atât timp cât îi va permite evoluţia sarcinii, eu sper că pe întregul sezon. Oricum, avem destule personaje pe care să le poată aborda chiar şi din perspectiva sarcinii. Nu vi s-ar părea interesant s-o vedeţi pe Elena Udrea gravidă, măcar într-un show TV de comedie?", a glumit Toni Grecu.

Ne puteți urmări și pe Google News