PNL şi PSD negociază anticipatele
PNL şi PSD au reînceput negocierile pentru eventuala declanşare a alegerilor anticipate. După anunţul social-democraţilor că vor depune o moţiune de cenzură, Bogdan Olteanu, omul de încredere al lui Tăriceanu,...
Cele mai noi știri și analize despre politica din România: decizii guvernamentale, partide, alegeri și impactul asupra societății.
PNL şi PSD au reînceput negocierile pentru eventuala declanşare a alegerilor anticipate. După anunţul social-democraţilor că vor depune o moţiune de cenzură, Bogdan Olteanu, omul de încredere al lui Tăriceanu,...
Deputatul PSD Eugen Nicolicea a renunţat, astăzi, la amendamentele depuse la Codul Penal privind pedepsirea demnitarilor care furnizează date false ce afectează siguranţa naţională şi înalta trădare săvârşită de şeful...
Preşedintele Serbiei se va afla mâine într-o vizită în România, potrivit unui comunicat dat publicităţii de către Camera Deputaţilor, care anunţă întrevederea preşedintelui acestui for, Bogdan Olteanu, cu liderul sârb....
Fără a altera principiile convenite de la începutul negocierilor din martie 2007 – alegeri în colegii uninominale şi repartizarea proporţională a mandatelor – noul compromis al partidelor politice a dus...
Fostul premier şi rivalul său, Dan Mircea Popescu, şi-au depus candidaturile pentru preşedinţia Consiliului Naţional. Este oficial. Adrian Năstase şi Dan Mircea Popescu se vor înfrunta peste două zile în...
Dacă duminica viitoare ar fi alegeri, Adriean Videanu, actualul primar al Capitalei, ar întruni 5% din voturile bucureştenilor, arată un sondaj efectuat de Centrul de Studii Sociocomportamentale (CSS) - Avangarde,...
Moţiunea PD-L „Anulaţi taxa de primă înmatriculare“ a fost adoptată ieri de Camera Deputaţilor, cu 158 de voturi „pentru“, 89 „împotrivă“ şi 7 abţineri. În favoarea moţiunii au votat deputaţii...
Guvernul român a fost criticat dur la Berlin de vicepreşedinta Bundestagului, Susanne Kastner, care a afirmat că singurul scop al executivului este să asigure condiţiile pentru ca „bogaţii să fie...
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, astăzi, decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Tratatului de extrădare între România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007,...
Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, a fost astăzi audiat de Comisia de apărare din Senat în legătură cu forţele militare trimise de România în afara ţării sau pe care urmează să...
Liviu Negoiţă, Sorin Oprescu, Silviu Prigoană şi Victor Ponta sunt, în ordine, favoriţi pentru a câştiga Primăria Capitalei, relevă un sondaj realizat de Centrul de Studii Sociocomportamentale Avangarde la comanda...
Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, moţiunea simplă a PD-L "Anulaţi taxa de primă înmatriculare!", cu o majoritate de 158 voturi pentru, din totalul de 265 voturi exprimate, şi 107 împotrivă....
Fostul premier a precizat astăzi că şi-a depus candidatura pentru preşedinţia Consiliului Naţional al social-democraţilor, reuniune ce va avea loc vineri. Adrian Năstase a susţinut că participarea la alegerile pentru...
Preşedintele de onoare al PSD a criticat dur „birocraţia europeană infectă“. Ion Iliescu consideră că Uniunea Europeană este „scârnavă“ şi are o „birocraţie infectă“. Afirmaţiile au fost făcute ieri, în...
Senatorul PSD Vasile Dâncu va trebui să plece din casa de protocol în care locuieşte cu chirie, după ce guvernul a decis trecerea imobilului din domeniul privat al statului în...
Conducerea Camerei Deputaţilor a decis, ieri, reluarea dezbaterilor asupra legii privind întreprinderile din industria berii, act normativ care l-a făcut pe preşedintele Traian Băsescu să-i acuze pe parlamentari că fac...
CONSILIER PERSONAL. Premierul Călin Popescu-Tăriceanu l-a numit ieri pe Nicolae Rotileanu, fost partener de afaceri al său, în funcţia de consilier personal. Rotileanu a mai lucrat în guvern, în poziţia...
ALEGERI LOCALE. Partidul Conservator a anunţat ieri, printr-un comunicat citat de Mediafax, că Florin Anghel, liderul filialei Prahova, a renunţat la contestaţia sa privind rezultatul de la Congresul partidului, din...
Preşedintele Traian Băsescu a afirmat astăzi, la începutul întâlnirii cu reprezentanţii partidelor parlamentare, că declararea unilaterală a independenţei Kosovo este un act pe care România îl consideră "ilegal" şi a...
Legea privind liberul acces la informaţii de interes public este aplicată prost într-o mare parte a administraţiei locale, fiind multe primării de oraşe şi municipii unde se cer taxe exorbitante...