Liberalii au reevaluat traseismul după doar 3 luni
Înainte de prezidențiale, liberalii nici nu voiau să audă de traseism. Acum s-au răzgândit, dar nu au prea mult succes în racolări. În timpul campaniei, dar și după câștigarea alegerilor...
Cele mai noi știri și analize despre politica din România: decizii guvernamentale, partide, alegeri și impactul asupra societății.
Înainte de prezidențiale, liberalii nici nu voiau să audă de traseism. Acum s-au răzgândit, dar nu au prea mult succes în racolări. În timpul campaniei, dar și după câștigarea alegerilor...
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, atrage atenţia deputaţilor şi senatorilor puterii cu privire la faptul că votul de miercuri privind ridicarea imunităţii în cazurile parlamentarilor Dan Şova, Darius...
Fostul ministru delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Doina Pană, a lansat o serie de acuzaţii grave la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Doina Pană i-a trimis, astfel, o scrisoare preşedintelui...
Senatorii au dat astăzi vot favorabil propunerii legislative pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, conform căreia spitalele publice, dar şi toţi achizitorii publici din reţeaua de...
Senatorii au respins, astăzi, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă a deputatului Tudor Ciuhodaru potrivit căreia elevilor din clasele I-VIII din învăţământul de stat şi privat le sunt...
Președintele Klaus Iohannis, și soția sa, Carmen, vor lua parte, la invitația Familiei Regale, la dineul oficial care va avea loc mâine seară la Castelul Peleș cu ocazia zilei de...
Vicepreşedintele Comisiei juridice Ciprian Nica (PSD) a declarat că nu susţine modificarea Regulamentului Camerei astfel încât cererile de reţinere, arestare preventivă în cazurile deputaților să conţină motive concrete şi temeinice,...
Comisia juridică şi cea pentru învăţământ din Camera Deputaţilor au adoptat, astăzi, un raport comun de admitere a propunerii legislative pentru modificarea alin. (2) al art. 18 din Legea Educaţiei...
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Klaus Iohannis au transmis mesaje de condoleanţe după accidentul aviatic din Franţa, în care 150 de persoane şi-au pierdut viaţa. "Am aflat cu profundă tristețe...
Proiectul de lege prin care STS se reorganizează ca departament de telecomunicaţii speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Interne a primit un raport de respingere, astăzi, în Comisia de apărare din...
Președintele PMP Timiș, Roxana Iliescu, a afirmat, în legătură cu situația Elenei Udrea, că este alături de ea și își dorește ca aceasta să-și dovedească nevinovăția și să revină alături...
Premierul Victor Ponta s-a declarat şocat marţi de vestea accidentului aviatic din Franţa şi a afirmat că gândurile sale merg către familiile şi apropiaţii victimelor tragediei. "Şocat de vestea teribilă...
Senatorul PNL Corneliu Dobriţoiu a anunţat azi, în cadrul şedinţei Comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat, că a demisionat din funcţia de preşedinte al acestei comisii,...
Președintele Comisiei pentru Cultură din Senat(PSD), Georgică Severin, a afirmat, la RFI, în privința modificării Codului Penal, că există o problemă cu definirea traficului de influenţă şi susţine că se...
Partidul Mișcarea Populară Timiș demarează joi, 26 martie 2015, sub deviza “Apel la DECENȚĂ “, o campanie de strângere de semnături în județul Timiș, în vederea demiterii Președintelui Consiliului Județean...
Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov este audiat, azi, la ora 12.30, în Comisia Juridică a Senatului. Vâlcov își poate consulta dosarul și susține punctul de vedere în fața colegilor....
Interesul naţional al UNPR se potriveşte foarte bine cu un preşedinte gen Klaus Iohannis, a declarat preşedintele Uniunii, vicepremierul Gabriel Oprea, ieri, pentru Realitatea TV. "Victor Ponta, un băiat tânăr...
Preşedintele Klaus Iohannis va participa azi la prezentarea raportului privind activitatea Serviciului Român de Informaţii pe anul 2014, anunţă Administraţia Prezidenţială. Bilanțul SRI va avea loc la ora 11,00. Pe...
Fosta deputată și președintele viitorului partid PSRO s-au întâlnit ieri, la Parlament, pentru a discuta strategia prin care noua formațiune intenționează să colaboreze cu PNL. Potrivit România TV, Oana Mizil...
Dan Șova, Darius Vâlcov și Theodor Nicolescu au mari șanse să scape de reținere sau arestare preventivă. Ultimele calcule arată că PSD i-ar putea salva pe cei trei, inclusiv pe...