Politică şi politicieni de acum 20 de ani

Politică şi politicieni de acum 20 de ani

EVZ DUPĂ 20 DE ANI. Viaţa politică românească a fost mereu un subiect tratat cu interes în paginile Evenimentului zilei.

Ziariştii încercau în permanenţă să pătrundă în spatele uşilor închise, să afle lucruri ce ar ului cititorii sau să decodifice anumite mişcări politice.

Editorialele lui Ion Cristoiu erau, cu rare excepţii, analize politice despre cele mai fierbinţi evenimente. Era o voce atât de puternică încât politicienii, criticaţi sau lăudaţi, nu treceau nepăsători peste textul din "Bulina roşie" . Mulţi dintre ei veneau în redacţie, ca să poarte un dialog cu Ion Cristoiu şi chiar cu redactorii de la "Politic". Câteva nume dintre jurnaliştii ce, în urmă cu 20 de ani, radiografiau scena politică din redacţia Evenimentul zilei: Sorin Roşca Stănescu, Dan Andronic, Bogdan Ionescu, Adrian Halpert, Marcela Feraru, Crina Nedelcu, Aura Alexa Ioan, Ciprian Rădăvoi, Bogdana Păun, Alexandru Lupu, Mircea Suciu.

Articolele selectate din paginile ziarului datat "1992" vor reaminti unora perioada tulbure de după două mineriade violente, iar celor mai tineri le vor dezvălui "tinereţea revoluţionară" a unor politicieni pe care-i văd astăzi la televizor.

Corneliu Vadim Tudor alături de Laszlo Tokes

Erau doi politicieni care se încontrau permanent în public. Televiziunile şi presa scrisă le transmiteau mereu declaraţiile dure, astfel că românii ştiau că liderii PRM şi UDMR sunt "la cuţite". Ştirea de pe prima pagina din Evenimentul zilei era importantă pentru că arăta că, la o întâlnire cu preşedintele Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni, Tokes a ales să stea lângă Vadim, ba chiar şi-au strâns mâinile cordial.

Nr 104 din 21.10.1992 Din culisele Parlamentului

În anul 1992, şedinţele din Parlament nu mai erau transmise la televizor. De aceea, informaţii despre certurile care izbucneau între aleşi erau de mare interes.

Nr 14 din 8.07.1992 PREMIERUL THEODOR STOLOJAN DĂ RAPORTUL

În ziua de 15 octombrie, Theodor Stoljan ţine frontul ziarului. Se împlinea un an de la numirea în funcţia de prim-ministru, după căderea lui Petre Roman, la mineriada din septembrie 1991.

Titlul ales ascundea o urmă de ironie la adresa trecutului politicianului: "Dl Theodor Stolojan raportează îndeplinirea planului la toţi indicatorii dezastrului".

Sus, pe manşetă, un alt subiect fierbinte: "În vizită la "Evenimentul zilei", dl Domokoş Geza avertizează/După alegeri, se înregistrează o radicalizare a populaţiei maghiare din Harghita şi Covasna".

Nr 99 din 15.10.1992

Citiţi mai jos alte articole din serialul EVENIMENTUL ZILEI, 20 DE ANI:

  • Primul ziar popular a fost creat de Ion Cristoiu
  • Documentele aveau prioritate în "Bulina roşie"
  • Faptul divers era zilnic prezent în paginile EVZ
  • Ziarul lui Cristoiu, pus la index de Vadim şi Păunescu
  • Ion Iliescu a interzis Evenimentul zilei la Palatul Cotroceni
  • În anii '90, EVZ a dat bătăi de cap SRI-ului
  • Primele scandaluri din sport
  • Dezvăluiri despre turnătorii lui Coposu
  • Concertul lui Michael Jackson, tratat ca un eveniment planetar
  • Mozaic de ştiri trăsnite
  • Evz a avut şi o ediţie de prânz

Ne puteți urmări și pe Google News