FM Logistic, unul dintre liderii europeni în materie de parcuri logistice, a inaugurat ieri prima sa platformă logistică proprie din România, în comuna timișeană Dudeştii Noi.
Serviciile oferite aici constau în depozitare, manipulare, transport intern, internaţional, servicii de co-packing. Investiția totală se ridică la 30 de milioane de euro. „FM Logistic este precursorul platformelor logistice multiclient şi multi-activităţi, concept care susţine obţinerea sinergiei între acţiunile resurselor umane şi echipamentelor, menită să creeze eficienţa operaţiunilor şi reducerea costurilor.
Prezenţa FM Logistic în Timiş este o mare oportunitate pentru distribuitorii şi retailerii din România și celelalte Țări Baltice care necesită servicii logistice şi solutii de co-manufacturing”, a declarat Cătălin Olteanu, managerul regional al companiei. Depozitul, cu o suprafaţă posibilă de 86.000 de metri pătraţi, oferă deja companiei Nestle un spaţiu de depo zitare de 14.000 de metri pătraţi. Al doilea mare client de pe platformă este Procter&Gamble.