Reprezentanţii Comunităţii Declic au depus, vineri, la Direcţia Naţională Anticorupţie, o plângere penală pe numele premierului Florin Cîţu şi al fostei consiliere de stat Mioara Costin, în legătură cu apariţia în spaţiul public a unui "document" cu antetul Guvernului care s-ar referi la strategia premierului în campania pentru alegerile interne din PNL.
„Am venit pentru a depune un denunţ pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, cu privire la faptul că doamna consilier de stat Mioara Costin şi-a încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute în art. 436 din Codul administrativ (...). Începând cu anul 2019, noi avem această interdicţie expresă prevăzută în Codul administrativ, care ne spune negru pe alb că un funcţionar public, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu se poate implica în lupta politică. O poate face în timpul liber, dar nu prin actele de serviciu (...) Noi avem un document care, până la acest moment, nu a fost asumat. Pentru că nimeni nu s-a sesizat pe această chestiune, membrii Comunităţii Declic şi-au asumat acest demers. Urmează să se lămurească în ce măsură documentul provine de la Guvern, aşa cum există aparenţa la acest moment, şi în ce măsură angajarea doamnei consilier a fost făcută pe criterii care privesc exercitarea funcţiei de consilier de stat", a declarat un avocat care reprezintă Comunitatea Declic.
Avocatul a precizat că plângerea penală îl vizează şi pe premierul Florin Cîţu, pentru instigare la abuz în serviciu, deoarece acesta este singurul care a profitat de pe urma acelui document.
Pe de altă parte, avocatul a explicat că există asemănări, dar şi diferenţe între acest caz şi cel al fostului preşedinte al PSD Liviu Dragnea, condamnat pentru angajarea a două consiliere de la DGASPC Teleorman la sediul partidului.
"Există nişte diferenţe substanţiale, care ar consta în faptul că, din ceea ce ştiu eu, în cazul Dragnea cele două angajate nu au prestat deloc muncă la Direcţia Copilului, unde erau angajate, au semnat în fals pontaje şi alte documentele şi de fapt s-au aflat la sediul PSD. În cazul de faţă, doamna consilier de stat era la sediul Guvernului şi ea a lucrat efectiv acolo. O asemănare ar fi că, în ambele cazuri, vorbim de un angajat al statului, un funcţionar public, care se implică într-o luptă politică", a spus avocatul.
La rândul său, un reprezentant al Comunităţii Declic a declarat că este trist faptul că procurorii nu s-au sesizat în acest caz şi trebuie ca acest lucru să îl facă cetăţenii.
"Ne-am fi aşteptat ca procurorii DNA să se sesizeze. Când am văzut că nu o fac, atunci ne-am consultat cu avocaţii noştri şi am decis să mergem mai departe. Mi se pare trist că, într-o ţară în care atât de mulţi am luptat pentru o justiţie independentă, încă trebuie să facem noi, cetăţenii, astfel de sesizări, mai ales când este vorba de înalţi demnitari ai statului", a declarat reprezentantul Declic.
Mioara Costin a fost eliberată săptămâna trecută, la cerere, din funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului.
Plecarea acesteia vine după ce în presă a apărut un "document" cu antetul Guvernului, unde apare şi semnătura Mioarei Costin, şi care s-ar referi la strategia premierului în campania pentru alegerile interne din PNL.
Chestionat pe această temă, într-o conferinţă de presă, premierul Florin Cîţu a explicat: "Eu, din funcţia de premier, pot să comentez doar pe documente oficiale. (...) Niciodată un astfel de document nu a fost înregistrat sau mi-a fost mie prezentat în niciun moment".
"Despre documente care apar în presă sau hârtii, că nu ştiu dacă sunt documente, fiţuici sau documente editabile care apar în presă, nu pot să comentez. Eu pot să comentez doar pe documente oficiale. (...) Documente oficiale, din punctul meu de vedere, înseamnă documente înregistrate, documente care au trecut printr-o anumită procedură", a spus atunci Cîţu.