Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti a demonstrat ieri, cu exemple concrete, că cel puţin o treime din teza de doctorat a premierului reprezintă un plagiat făcut cu bună ştiinţă şi chiar cu eforturi de cosmetizare.
Principala metodă de plagiere folosită de premier a fost preluarea "copy- paste", fără citare, a unor blocuri de text. "Este un plagiat masiv, prin numărul de pagini afectate din teză (peste o treime), numărul de blocuri de text preluate fără citare (peste 68) şi mărimea blocurilor de text preluate incorect (ajungând până la 8-10 pagini din teză)", arată Marian Popescu, preşedintele comisiei.
El a prezentat şi tehnicile folosite de Ponta pentru a ascunde furtul de text: preluarea unor blocuri de text prin inversarea frazelor şi folosirea tehnicii montajulu – se preiau bucăţi disparate din lucrările- surse pentru a confecţiona propriile pagini ale autorului, fără respectarea minimală a citării corecte.
Decizia de plagiat a fost luată în unanimitate, de cei şapte membri ai Comisiei de Etică. În ciuda evidenţelor, Victor Ponta e convins că decizia universităţii este una politică, iar ieri, după prezentarea raportului, a spus că singura decizie pe care o admite este cea a CNE, care a arătat că e "curat".
Consiliul de Etică sfidează bunul simţ şi normele academice sus­ţinând că, în 2003, furtul era permis

Teza de doctorat a premierului a iscat o luptă absurdă, în care un organism aflat sub autoritatea Ministerului Educaţiei se chinuie să dovedească faptul că, în 2003, plagiatul era permis în mediul universitar. Este vorba de Consiliul Naţional de Etică (CNE), singurul care a dat verdict favorabil premierului.
"Folosirea ghilimelelor e străveche"
Universitatea din Bucureşti (care are autonomie), precum şi Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (îndreptăţit, prin lege, să analizeze tezele de doctorat suspecte de plagiat), au decis, cu unanimitate de voturi, că lucrarea reprezintă în mod clar un plagiat. Ministrul Educaţiei refuză însă să ia în seamă cele două verdicte, precum şi cererea CNATDCU de a retrage premierului titlul de doctor.
Încercarea CNE de a-l "spăla" pe premier de plagiat arătând că a respectat regulile din 2003 este, spun profesorii universitari, o sfidare a bunului simţ şi a practicilor academice. Ideea că înainte de legea 206/ 2004 plagiatul nu a fost abordat în legislaţia românească este contestată chiar de jurişti, se arată în raportul Comisiei de Etică. Furtul intelectual este incriminat şi pedepsit de legea drepturilor de autor din 1996.
Mai mult, într-o lucrare ştiinţifică precum teza de doctorat, recunoaşterea plagiatului este dată de nerespectarea regulilor de citare, adică exact ceea ce a făcut premierul. "Folosirea ghilimelelor e străveche, nu poţi spune că nu exista în 2003. E bizar să ţi se ceară să demonstrezi că cineva fură atunci când acel cineva e cu mâna în buzunarul tău", spune profesorul Marian Popescu.
"Oricum, normele academice există de peste 200 de ani. Nu este posibil să ai o teză de doctorat cu 40 de referinţe la urmă şi 16 note de subsol. Normele de a cita corect, de a pune ghilimele, de a avea bibliografie existau şi în 2003", arată Popescu.

Flavius Baias (decan demisionar al Facultăţii de Drept), Mircea Dumitru (rectorul Universităţii din Bucureşti) şi Marian Popescu (preşedintele Comisiei de Etică) au demonstrat "plagiatul masiv" Foto: Agerpres
Academia susţine decizia

Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, a declarat ieri că decizia luată de Universitatea din Bucureşti (UB) este mai importantă, în lumea academică, decât orice altă decizie a altor comisii. Haiduc a spus că universitatea, fiind cea care a acordat titlul, este prima instituţie îndreptăţită să se pronunţe asupra tezei. Universitatea s-a autosesizat în acest caz, chiar dacă ministrul Educaţiei a acordat exclusivitate CNE.

La Antena 3 nu se vede plagiatul

Singurele televiziuni de ştiri care nu au transmis ieri în direct conferinţa de presă a Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti au fost Antena 3 şi România TV. Toate celelalte canale de ştiri au avut transmisiuni în direct de la eveniment. Antena 3 a preferat să transmită în schimb o conferinţă de la Ministerul Economiei, iar RTV transmitea alte ştiri.
Pe de altă parte, Agerpres a difuzat ştirea despre verdictul Comisiei de Etică a Universităţii doar pe fluxurile pentru abonaţi, la categoria "Educaţie". Pe pagina publică, www.agerpres.ro, ştirea a apărut cu câteva ore întârziere.
CITIŢI ŞI:

  • Verdict UB în cazul tezei lui Ponta: PLAGIATOR! Verdict CNE: E curat ca lacrima
  • Verdict de PLAGIAT în cazul Ponta de la Universitatea Bucureşti. „Eu am mai văzut teze cu pasaje copiate, dar niciuna în halul acesta”
  • Decizie oficială CNE: Ponta NU a plagiat, a respectat regulile din 2003. Profesor: „E o aberaţie!”
  • Victor Ponta e liniştit, plagiatul mai aşteaptă. Universitatea din Bucureşti, cocoşată de scandal
  • Mihai Gîrţu, profesor universitar: "Scandalurile de plagiat arată că societatea începe să se vindece"
  • ACADEMICIENII i-au declarat RĂZBOI lui Ponta:"Plagiatul este evident. Cerem DEMISIA premierului"
  • SURSE: Universitatea din Bucureşti a decis: Ponta a PLAGIAT. Presiuni la adresa universităţii. Ponta: „Nici eu nu mai ştiu ce am făcut”