Autorităţile timişorene au fost impresionate de numărul mare de biciclişti din oraş, astfel că au început să le facă piste pentru biciclete.
În prezent, municipalitatea lucrează la amenajarea pistelor pentru biciclişti de pe străzile Cluj şi Arieş. Est epentru prima dată când acestea vor avea continuitate. Pe Cluj, de la bulevardul Eroilor până la strada 1 Decembrie, a fost delimitată deja o porţiune în stânga trotuarului, care urmează să fie trasată şi semnalizată corespunzător, specific mersului cu bicicletele. Mai departe, pe strada Arieş, pista va trece prin mijlocul trotuarului, aceasta fiind singura soluţie găsită de edili.
Cea mai lungă pistă pentru bicicliştii din Timişoara, momentan, va merge de la bulevardul Vasile Pârvan până la Spitalul Judeţean. „Am ales să o facem prin îngustarea trotuarului pentru a nu se reduce din spaţiile verzi, în unele locuri sunt copaci la marginea carosabilului”, a declarat şeful Direcţiei de Drumuri şi Transporturi a primăriei, Culiţă Chiş. Traseul va fi terminat la începutul lunii decembrie. Mai mult, acesta susţine că toate lucrările edilitare de viitor vor cuprinde şi amenajarea pistelor epntru biciclişti.
În continuare vor fi amenajate piste pe străzile General Dragalina, Constantin Brâncoveanu şi Cloşca.