"Perla Emiratelor" nu are canalizare, iar dejecţiile din fosele septice ajung adesea în cartierele de lux.
Dubaiul pare destinaţia ideală pentru turiştii care vor să se bucure de soare, însă, odată ajunşi aici, mulţi încep să strâmbe din nas. De câteva săptămâni, unele dintre cele mai exclusiviste plaje din centrul financiar al Emiratelor Arabe Unite sunt invadate de materiile fecale provenite din fosele septice ale oraşului, relatează AFP.
Acesta este efectul dezvoltării urbanistice frenetice. Dacă ridicarea unor cartiere întregi se face peste noapte, fără mari dificultăţi, infrastructura se dovedeşte a fi călcâiul lui Ahile. În oraşul cu peste un milion de locuitori nu există canalizare, aceasta fiind o problemă cu care se confruntă şi locuitorii unor cartiere rezidenţiale din jurul Bucureştiului. Ma teriile fecale trebuie transportate în cisterne către singura staţie de epurare a apei din Dubai. O a doua staţie este în construcţie, însă va fi gata abia anul viitor.
Autorităţile locale au descoperit că vinovaţii pentru poluarea plajelor cu materii fecale sunt şoferii cisternelor. Pentru a nu aştepta chiar şi 10 ore la lungile cozi de la staţia de epurare, în căldura sufocantă a deşertului, unii şoferi au început de luna trecută să deverseze încărcătura urât mirositoare în canalele destinate colectării apei de ploaie din oraş. Şoferii sunt plătiţi în funcţie de numărul de curse efectuate, aşa că decizia de a scăpa de încărcătură, în orice fel posibil, este luată rapid. Conţinutul canalelor ajunge în mare şi, ulterior, pe plajele cartierului Jumeirah, cea mai luxoasă zonă din Dubai.
Amenzi de zeci de mii de dolari
Municipalitatea a decis să ia măsuri severe pentru a stopa aceste practici, precum amenzi de peste 27.000 de dolari şi chiar confiscarea vehiculelor. Iar după ce 55 de şoferi au fost prinşi asupra faptului, autorităţile au hotărât să recurgă la sprijinul locuitorilor, alocând un număr de telefon special pentru raportarea deversărilor, recompensată cu circa 545 de dolari.
Cu toate acestea, fenomenul pare de neoprit, iar plajele nu sunt singurele care au de suferit. Recent, un britanic aflat în vacanţă în Dubai a nimerit într-o adevărată mare de excremente în deşertul din vestul oraşului, aproape de Portul Jebel Ali, în timp ce se plimba printre dune cu un autoturism de teren