Iulian Margineanu e primul pacient din tara operat prin metoda "NASH", o interventie moderna care permite corectarea malformatiilor toracelui.
Iulian Margineanu, un adolescent in varsta de 16 ani, din judetul Mures, a suferit saptamana trecuta una dintre cele mai moderne interventii la nivelul toracelui, in spitalul Budimex din Bucuresti.
El este primul pacient din Romania operat prin aceasta tehnica si, datorita rezultatelor deosebite, copilul se va putea apuca din nou inclusiv de fotbal. Asta numai peste trei luni, cand se va reface complet.
O tija din titan reda toracelui forma normala
Daca acum cativa ani aceste malformatii cu greu se puteau opera clasic, rezultatele nefiind intotdeauna satisfacatoare, acum exista o tehnica speciala care ii ajuta pe copii sa-si revina complet.
„Metoda „NASH” consta in montarea unei proteze - o tija din titan ce permite toracelui sa-si reia forma normala”, explica ortopedul Gheorghe Burnei de la Spitalul Budimex din Bucuresti.
Inotul si gimnastica respiratorie ajuta la refacere
Ca si Iulian, mii de copii sufera de aceasta malformatie din copilarie. Din cauza afectiunii, micutii cu greu mai pot respira, iar inima nu le mai bate normal.
Problemele se rezolva doar rareori, cu inot si gimnastica respiratorie, de cele mai multe ori fiind nevoie de interventii chirurgicale.
„Si noi am sperat sa-si revina copilul cu sport, dar nu a fost posibil. Cum am aflat de aceasta tehnica am si venit la spital in Bucuresti”, povesteste mama lui Iulian.
Medicii spun ca, in urma operatiei, inima se va repozitiona, iar capacitatea respiratorie va reveni la normal. „La el, inima era dislocata din cauza formei pe care o luase toracele. Intre stern si coloana vertebrala mai erau doar patru centimetri, cand distanta normala este de 38 de centimetri”, povesteste medicul Gheorghe Burnei.
Incizie de numai cinci-sase centimetri
Metoda „NASH” este de fapt o interventie minim-invaziva, ce permite pacientilor sa se ridice din pat inca de a doua zi. Operatia se efectueaza sub anestezie generala, iar imaginile pot fi urmarite pe un ecran TV.
„Se face o incizie de cinci-sase centimetri in peretele toracic, iar cu ajutorul unui aparat, numit toracoscop, se vizualizeaza cavitatea pulmonara, precum si zona in care se gasesc toate vasele mari, cum este si artera pulmonara”, detaliaza ortopedul Gheorghe Burnei.
Urmatorul pas, explica medicul chirurg, consta in introducerea unui instrument special cu care se distrug „tesuturile lipite” si in montarea unei tije, ce poate reda toracelui forma normala.
„Tija se roteste la 180 de grade, se prinde de tesutul muscular si permite organelor din cavitatea toracica sa-si reia activitatea la parametri normali”, mentioneaza Gheorghe Burnei.
Malformatiile toracice, apreciaza specialistii, apar in special pe fond genetic, din cauza unor tulburari de crestere. Pentru a preveni accentuarea lor se impune practicarea unor sporturi precum inotul ori gimnastica respiratorie. De retinut este insa ca acestea ofera o solutie numai pentru malformatiile mici ori medii, restul fiind rezolvat chirurgical.