Piața imobiliară, schimbări majore. Numărul autorizațiilor de construire pentru clădirile rezidențiale, în scădere semnificativă
- Iulia Moraru
- 1 februarie 2023, 19:01
Situația economică actuală a determinat schimbări majore și pe piața imobiliară din România. În 2022, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), s-au construit tot mai puține clădiri de locuit.
43.660 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale au fost eliberate în anul 2022, cu 14,6% mai puține decât în anul 2021. În decembrie 2022 au fost eliberate numai 2.691 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 15,4% față de luna noiembrie. De asemenea, majoritatea autorizațiilor de construire, 68,7% au fost în zona rurală.
Se construiesc tot mai puține clădiri rezidențiale
Scăderea numărului de autorizații de construire s-a înregistrat în toate zonele de dezvoltare ale țării, precum Bucureşti-Ilfov (-155 autorizaţii), Nord-Est (-103), Centru (-76), Sud-Est (-44), Sud-Vest Oltenia (-40), Sud-Muntenia şi Vest (-30, fiecare) şi Nord-Vest (-10).
În schimb, în luna decembrie a crescut numărul autorizațiilor pentru clădirile nerezidențiale, cu 2,9% față de luna noiembrie 2022. Mai mult, s-a înregistrat o creştere a suprafeței utile la autorizațiile de construire eliberate pentru acest tip de imobile (+121157 mp).
De asemenea, o scădere considerabilă s-a înregistrat de la un an la altul, în decembrie, atât în ceea ce privește numărul de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (-32,9%) cât şi a suprafeței utile totale (-20,6%), comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2021.
În profil teritorial, această scădere a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale (-1320 autorizații) este reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-269 autorizaţii), Nord-Vest (-221), Vest (-217), Nord-Est (-160), Sud-Muntenia (-135), Sud-Vest Oltenia (-122), Centru (-119) şi Sud-Est (-77).
Numărul de autorizații pentru construcția de imobile nerezidențiale a scăzut de la un an la altul
Când ne uităm la anul 2022 comparativ cu anul 2021, observăm o scădere și a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale, -8,4%, dar o creștere a suprafaţei utile totale (+2,8%).
În profil teritorial, această creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+9966 mp) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: SudMuntenia (+92010 mp), Sud-Est (+28355), Nord-Est (+4106), Nord-Vest (+2277) şi Sud-Vest Oltenia (+1584). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-61110 mp), BucureştiIlfov (-55468) şi Centru (-1788), potrivit știripesurse.ro.
O scădere a numărului de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale a fost în scădere și în toamna anului 2022. În octombrie 2022 s-au eliberat 3.290 autorizaţii, în scădere cu 15,2%, faţă de luna septembrie 2022.