Consiliul Local Ploiești și oficialii echipei FC Petrolul au hotărât ca Primăria să conducă, începând de marți, clubul fanion al județului Prahova
La capătul unei ședințe-maraton, consilierii Primăriei Ploiești au votat în unanimitate preluarea, de la FSLI Petrom, a mărcii înregistrate Petrolul Ploiești. Primăria s-a angajat astfel să conducă și să finanțeze divizionara secundă, deși, în acte, acționariatul va rămâne același, cu FSLI în postura de acționar majoritar.
Conform protocolului care va fi semnat mâine dimineață, definitivarea actelor de preluare a clubului se va oficia la sfârşitul controlului ANAF, dar nu mai devreme de 30 august 2010.
Fostă campioană a României, FC Petrolul Ploiești evoluează în prezent în Liga a II-a. ”Echipa s-a întors acolo unde îi era locul. Vreau să-i anunț pe toți iubitorii fotbalului ploieștean că avem din nou echipă. Era de datoria noastră să ne batem pentru acest drept. Ne obligă înaintașii noștri”, a declarat, pentru evz.ro, Valeriu Răchită, antrenorul echipei Petrolul.