Petrolul Ploieşti a învins Dinamo II în Ştefan cel Mare, scor 3-0, şi continuă să spere la promovarea în prima divizie.
Pe o vreme superbă şi în faţa unei asistenţe record pe terenul "Victoria" din Complexul "Dinamo", trupa lui Valeriu Răchită a bătut fără emoţii Dinamo II, scor 3-0, în ultimul meci al etapei a 24-a a Ligii I la fotbal Seria I. În urma acestui rezultat, Petrolul se menţine în lupta pentru locul 2 în serie, ultimul care asigură biletele pentru Liga I. Încurajată de o galerie cum puţine echipe din ţară au, Petrolul a călcat în picioare echipa tandemului Costel Orac - Oneaţă Augustin, la care "dezertorul" Florin Bratu a fost titular. Petrolul a deschis scorul în minutul 32, prin Budescu. Acesta avea să facă o partidă de senzaţie. Budescu a pasat decisiv la celelalte goluri ale găzarilor, reuşite pe care şi le-au trecut în cont Bozga (68) şi Cataramă (89). La Dinamo, Cristian Daminuţă a fost căpitan. Jucătorul împrumutat de Inter Milano la Dinamo a făcut o partidă slabă. În schimb, veteranii Petrolului au zburdat pe teren. Daniel Chiriţă l-a anihilat pe Bratu, Pompiliu Stoica, Daniel Opriţa şi căpitanul Cristi Vlad aducându-şi şi ei aportul la o victorie foarte importantă pentru Petrolul.