Petrol contra arme

Petrol contra arme

TRIPOLI. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a sosit ieri în Libia pentru o vizită de 24 de ore, dominată de discuţii pe marginea dosarelor energetice şi a vânzării de armament.

Imediat după sosirea sa, liderul de la Kremlin a mers la palatul Bab Azizia, un complex imens unde îşi ridică de obicei cortul liderul libian, Muammar Gaddafi, atunci când se află la Tripoli.

Ceremonia de primire a lui Putin a fost organizată în faţa unei clădiri distruse de un bombardament american în 1986, în care şi-ar fi pierdut viaţa fiica adoptivă a lui Gaddafi. Colonelul libian şi-a condus apoi oaspetele printre dărâmături, pentru a vizita clădirea, înainte de a-l invita în cortul său, pentru o primă discuţie calificată de agenţia oficială libiană JANA drept "summit istoric".

Pe agenda discuţiilor dintre cei doi şefi de stat se vor afla şi contractele de vânzare de armament către Tripoli, în valoare de aproape trei miliarde de dolari, au anunţat surse din Ministerul rus al Apărării, citate marţi de cotidianul de afaceri Vedomosti.

Tripoli va cumpăra echipamente militare ruse şi va beneficia în schimb de ştergerea datoriei sale faţă de URSS, care se ridică la 3,5 miliarde de dolari, potrivit surselor. 

De asemenea, pe agenda discuţiilor se află dezvoltarea proiectelor Gazprom în zonă. Şi ajutorul acordat de Moscova pentru dezvoltarea "programului nuclear civil" al Libiei se află pe agenda vizitei lui Putin, a anunţat o sursă de la Kremlin.

Libia a semnat în 10 decembrie, cu ocazia unei vizite a lui Gaddafi la Paris, contracte în valoare de mai multe miliarde de euro cu Franţa, în special pentru achiziţionarea unuia sau mai multor reactoare nucleare.

Vizita lui Vladimir Putin, cu trei săptămâni înainte de expirarea mandatului său prezidenţial, a fost anunţată la câteva zile după cea a preşedintelui ucrainean Viktor Iuşcenko, care a mers în Libia în 7 - 8 aprilie.

Kievul depinde de Moscova pentru aprovizionarea cu gaz, dar din cauza relaţiilor complicate cu Rusia încearcă să găsească noi surse de energie, precum Libia, bogată în hidrocarburi. După vizita în Libia, Putin va merge joi în Sardinia, unde se va întâlni cu Silvio Berlusconi, câştigătorul alegerilor legislative desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute în Italia.  

(11:05)    

Ne puteți urmări și pe Google News