Pescuitul comercial în Delta Dunării prelungit și în prima jumătate a lui 2017

Pescuitul comercial în Delta Dunării prelungit și în prima jumătate a lui 2017

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a stabilit, prin Decizie a Guvernatorului ARBDD, prelungirea, până la data de 31 mai 2017, a termenului de valabilitate a tuturor actelor de reglementare emise în anul 2016, ce au legalizat activitatea de pescuit comercial în perimetrul Rezervației.

Reprezentanții Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării susțin că “decizia a fost adoptată deoarece pentru reglementarea activităţii de pescuit comercial pe anul 2017, respectiv pentru emiterea autorizaţiilor de pescuit comercial, autorizaţiilor de captură, achiziţie, comercializare şi vizarea permiselor de pescuit comercial, este necesară apariţia Ordinului privind aprobarea măsurilor de reglementare a efortului de pescuit şi cotele de pescuit alocate pentru anul 2017 şi a Ordinului privind nominalizarea punctelor de debarcare şi a centrelor de primă vânzare în vederea desfăşurării activităţii pe anul 2017”.

Persoanele fizice şi juridice autorizate să desfăşoare activitatea de pescuit comercial în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării sunt obligate să deţină asupra lor toate documentele necesare desfăşurării activităţii de pescuit comercial, conform prevederilor legislaţiei în vigoare şi a Deciziei Guvernatorului ARBDD. Decizia de prelungire a valabilității documentelor de pescuit comercial și în prima jumătate a lui 2017 a fost emisă în conformitate cu toate actele  normative care privesc regulamentul de funcționare a Rezervației Delta Dunării și  cele referitoare la pescuitul şi acvacultura cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News