Guvernul Boc ar putea avea o surpriză la expirarea termenului în care pensionarii trebuie să decidă dacă vor sau nu în continuare salariu de la stat.
Chiar dacă Ordonanţa 230 prevede că aceştia au de ales între pensie şi încetarea raporturilor de muncă, practic, ei nu pot fi daţi afară deoarece este contrar Codului muncii, susţin specialiştii. Expertă în legislaţia muncii, avocata Ana Lupu a declarat că, în momentul de faţă, un contract de muncă, încheiat chiar şi pe perioadă determinată, poate fi desfăcut doar cu respectarea prevederilor legale. „Există demisia, desfacerea contractului pe cale amiabilă, adică de comun acord, sau în baza unor acţiuni disciplinare. Dacă angajatul nu a comis însă o abatere disciplinară, nu se poate invoca această prevedere“, a spus Lupu.
Cât priveşte convenţiile civile invocate de guvern, Ana Lupu susţine că soluţiile sunt înregistrarea celor vizaţi de ordonanţă ca persoane fizice autorizate sau modificarea legislaţiei. „Ori devin persoane fizice autorizate şi trebuie să obţină o autorizaţie pentru desfăşurarea activităţii economice şi un certificat de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului, ori se schimbă legea şi se va permite angajarea pe baza unor convenţii civile“, a precizat Lupu.
Sârbu: dacă nu optează, contractul încetează
Ministrul muncii Marian Sârbu consideră că nu este nicio problemă în privinţa încetării contractelor de muncă. „În cazul în care nu optează pentru pensie sau contractul de muncă, ordonatorii de credite şi cei responsabili iau măsuri în conformitate cu ordonanţa. De exemplu, dacă e vorba despre cineva care lucrează la primărie, şeful lui este obligat să-i închidă contractul de muncă. Totuşi, cel care îi este şef direct trebuie să-i explice că, până la data de, acesta trebuie să opteze, dacă nu, automat se iau măsuri, adică li se suspendă contractul individual de muncă“, a explicat Sârbu. (A contribuit Andreea Archip)