Pensiile pe luna aprilie, în pericol. Greva poștașilor le amenință veniturile românilor
- Iulia Moraru
- 23 martie 2024, 09:24
Pensiile a peste cinci milioane de români sunt în pericol să nu fie primite, în contextul amenințării poștașilor cu greva generală din lipsa unei majorări salariale.
Mircea Burlacu, vicepreședintele Blocului Național Sindical responsabil cu problemele juridice și relațiile de muncă, a avertizat că dacă greva generală va fi declanșată în cadrul Companiei Poșta Română, aproape jumătate din populația României va fi afectată.
Pensiile românilor, în pericol să nu fie primite
„Aproape jumătate din populaţia României va avea de suferit, ţinând cont de obiectul de activitate al Poştei Române, acela de a distribui pensiile către peste 5 milioane de pensionari, de a distribui ajutoarele sociale şi alte beneficii pe care Ministerul Muncii le acordă persoanelor aflate în situaţii de subzistenţă şi nu în ultimul rând ţinând cont că Poşta Română distribuie toate citaţiile şi convocările de ordin procedural ale instanţelor de judecată, problema de disfuncţionalitate va fi una majoră”, a declarat Mircea Burlacu.
Potrivit declarațiilor sale, peste două treimi dintre angajații Poștei Române sunt plătiți la salariul minim pe economie.
În timpul negocierilor, aceștia își exprimă revendicările pentru o majorare salarială de 400 de lei net și o creștere cuprinsă între 5 și 10% a sporurilor de loialitate.
Dacă asta nu se va întâmpla cât mai repede, românii riscă să nu-și primească pensiile.
Șeful Poștei Române, în concediu în China
În același timp, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării spune că a încercat să soluționeze conflictul de muncă de la Poșta Română prin diverse mijloace, dar nu a reușit să intre în contact cu șeful companiei, Valentin Ștefan.
Gruia afirmă că încă de la debutul protestelor angajaților Poștei, Valentin Ștefan a intrat în concediu și a plecat în China, devenind imposibil de contactat.
„În momentul de față cred că am depășit 7-8 runde de negocieri. Până în momentul de față , managementul Poștei Române a rămas oarecum surd la ceea ce au cerut oamenii.
Facem tot ceea ce putem prin lege, ca minister să rezolvăm problemele oamenilor”, a spus acesta.
În același timp, ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a spus că pensiile românilor nu trebuie afectate de greva cu care amenință angajații Poștei Române.