INFERNUL UNUI PEDOFIL ÎN PUŞCĂRIE. Ce-i aşteaptă pe aceştia după gratii. Cazuri dramatice şi-o sinucidere după o emisiune OTV
- Georgeta Petrovici
- 4 noiembrie 2012, 09:41
Sensei Dan Pârvan, instructorul de karate care abuza fetiţe la duş, a fost trimis la Penitenciarul de Maximă Siguranţă de la Arad. Comandantul închisorii spune că va fi păzit zi şi noapte, dar ce ţi se poate garanta în 12 ani de pedeapsă? Poveştile sunt de groază: şeful celulei pedepseşte un pedofil încă din prima noapte petrecută acolo. Giarmaty s-a spânzurat în arest după ce i s-a transmis, într-o emisiune la OTV, că îl vor pune să-şi mănânce organele genitale.
Puşcăria este o lume dură, cu propriile ei legi nescrise, dar respectate aproape cu religiozitate, peste ani, de generaţii întregi de deţinuţi. Una din regulile puşcăriaşilor este pedepsirea pedofililor. Dintre toţi puşcăriaşii, pe drept cuvânt, pedofilii au viaţa cea mai grea. Nu toţi ajung să se spânzure. Dar de sodomizare nu scapă aproape niciunul, pentru că regula de aur care se aplică aici e "dinte pentru dinte".
Sensei Pârvan riscă să fie linşat din prima zi
Senseiul pedofil Dan Pârvan schimbă arestul poliţiei cu penitenciarul. El a fost condamnat definitiv şi ireovcabil la 12 ani de puşcărie, pentru că a abuzat sexual două fetiţe de clasa a doua.
- Pornografia infantilă, primul pas al viitorului pedofil
Când şi-a recunoscut faptele, în faţa completului de judecată, era deja îngrozit de ceea ce se aşteaptă să i se întâmple în celula pe care o va împărţi cu alţi oameni certaţi cu legea. Se aşteaptă la e ce mai rău: bătăi, umilire, sodomie. Cât a stat în arest, la Penitenciarul Timişoara, a fost izolat, tocmai ca să nu i se întâmple aşa ceva. La Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Arad, unde va fi mutat zilele următoare, cei de aici nu s-au hotărât încă dacă îl vor pune în camera cu alţi pedofili sau dacă într-o celulă alături de deţinuţi cu ceva mai multe clase. Riscul este să fie linşat încă din prima zi. Aşa consideră puşcăriaşii că se face dreptate "În toată lumea pedofilii sunt trataţi foarte scârbos de către colegi. Hai să spunem că sunt <ajutaţi> să cadă într-un ciob de sticlă sau să se împiedice într-un laţ şi să îşi pună capăt zilelor", explică un fost deţinut închis pentru acte de violenţă. Poveştile unor astfel de fapte sunt nenumărate. Pedofilul e sodomizat din prima noapte petrecută în arest, bătut de şeful de cameră şi obligat să fie "fetiţa" oricui îşi dorea o partidă de sex. Obligat să facă toată curăţenia din celulă.
- Pedofilia: Cazuri care au oripilat o lume întreagă
Ajunşi la discreţia şefului celulei, pedofilii sunt umiliţi maxim. "Este modul în care ceilalţi deţinuţi consideră că e imperativ să facă ei dreptate pentru o astfel de faptă", mai povesteşte fostul deţinut. Bărbatul crede că măsurile care se iau pentru protecţia pedofililor sunt unele formale. "Conducerea penitenciarului ia măsuri formale, dar până la urmă orice agresiune se petrece sub ochii gardienilor. E o înţelegere tacită, paznicii îi lasă pe ceilalţi să facă dreptate", a mai povestit sursa noastră. Psihologii: este o reacţie primitivă la gesturi ancestral condamnate în societate
Imediat ce un pedofil este condamnat şi ajunge după gratii, ceilalţi ocupanţi ai detenţiei acţionează pentru "amendarea" lui. Îi fac ceea ce a făcut el. Psihologii din regimul de detenţie explică relele tratamente aplicate pedofililor ca o reacţie primitivă la nişte gesturi ancestral condamnate în societate. "Este o reacţie ancestrală, putem spune, a celorlalţi deţinuţi care nu pot să fie de acord cu un asemenea comportament. Reacţiile lor sunt la fel în cazul unor condamnaţi pentru viol, pedofilie sau incest, iar explicaţia ţine de cutumă. Este în natura fiinţei umane să nu facă rău fiinţelor care nu se pot apăra, incluzând aici proprii copii, copiii altora şi femeile", spune psihologul Liliana Horvath, de la Penitenciarul Timişoara.
Puşcăriaşii l-au ameninţat pe Giarmaty în direct, la OTV Anul trecut în august, un deţinut închis pentru pedofilie şi uciderea victimei, la Timişoara, şi-a pus capăt zilelor. Andrei Giarmaty era arestat după ce a violat şi ucis o fetiţă de zece ani la Jimbolia. În momentul producerii incidentului, bărbatul era singur în celulă, în arest preventiv. Ceea ce îi făceau colegii de detenţie, nu a fost consemnat niciunde. Cert este că bărbatul a stat închis două luni, fusese condamnat şi urma să fie mutat la un penitenciar de maximă siguranţă. În seara dinaintea sinuciderii primise ameninţări explicite la emisiunea de dezbateri de la OTV, unul din celel mai urmărite posturi din puşcării. Deţinuţii trimiteau SMS-uri care rulau pe croll că îl vor castra pe Andrei Giarmaty şi-l vor obliga să-şi mănânce organele genitale. Ameninţările au avut urmări groaznice: pedofilul s-a spânzurat.
Va sta în celulă cu alţi pedofili
Pentru ca senseiul pedofil Dan Pârvan să nu ajungă în această situaţie, până acum, în perioada de arest preventiv, a fost izolat. "Tocmai pentru că există o tradiţie în acest sens, sunt luate măsuri de prevenire a incidentelor. El a avut interdicţie de relaţionare cu alte categorii şi orice semnal legat de o posibilă agresare a fost tratată cu maximă seriozitate", explică Ioan Băla, comandantul Penitenciarului timişorean. Reprezentanţii Penitenciarului de Maximă Siguranţă Arad, acolo unde Dan Pârvan va petrece cei 12 ani de închisoare, se pregătesc pentru primirea infractorului. "Va fi cazat cu persoane considerate compatibile. Ne referim la persoane care au comis acelaşi gen de infracţiuni. El va participa separat de ceilalţi la activităţile din penitenciar şi va fi mai atent supravegheat. Un pedofil condamnat este considerat în penitenciar o persoană cu risc", a explicat inspectorul Eduard Magold, de la penitenciarul arădean.
Dan Pârvan nu va face niciun pas în incinta penitenciarului fără escortă, indiferent că merge la cabinetul medical sau la cumpărături la magazinul din incintă. Din acelaşi motiv va servi masa în camera. PROCES FULGER
Pârvan a recunoscut tot ca să-şi micşoreze pedeapsa
Karateka Dan Pârvan a fost condamnat la 12 ani de închisoare şi la plata unor despăgubiri în valoare de 120.000 de euro celor două familii, la care se adaugă şi cheltuieli de judecată. El a recunoscut în faţa magistraţilor că a întreţinut relaţii sexuale cu două eleve de-ale sale, în vârstă de 9 şi 10 ani. Poliţiştii au găsit în apartamentul său mai multe fotografii şoc, care le prezentau pe cele două fetiţe şi pe sensei în ipostaze pornografice. Se pare că, de-a lungul timpului, a făcut şi alte victime. CITIŢI ŞI:
- Cazuri care au oripilat o lume întreagă. Doar castrarea îi mai poate opri pe pedofili!
- Cum putem stopa numărul pedofililor?
- Pedofilii şi violatorii, castraţi ca maidanezii
- Iniţiativă contrară Constituţiei: Urban, de la castrarea chimică, la pedeapsa cu moartea pentru pedofili
- Tragedia care cere o lege: castrarea pedofililor