PDL repetă strategia de abţinere la moţiunea de cenzură
- Adam Popescu
- 1 noiembrie 2010, 22:16
Ca strategie pentru noua moţiune de cenzură depusă vineri de PSD şi PNL, democrat-liberalii rămân la planul care le-a redus la zero numărul defectorilor la tentativa precedentă a opoziţiei de a răsturna guvernul Boc: abţinerea de la vot. Aceeaşi tactica este avută în vedere de UDMR şi independenţi.
După şedinţa conducerii partidului de astăzi, vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat pentru EVZ că parlamentarii democrat-liberali "vor păstra acelaşi comportament la moţiunea de cenzură ca şi data trecută: asigurarea prezenţei în sala de plen, însă fără a vota". Strategia rămânerii în bănci, departe de bilele care să-i pună în pericol scaunul premierului Emil Boc, extinsă la toţi uninominalii puterii la moţiunea de săptămâna trecută, a făcut ca opoziţia să nu poată strânge decât 219 din cele 236 de voturi necesare răsturnării guvernului. PDL are şi de această dată motive să se teamă de votul câtorva parlamentari care s-au opus public unor prevederi din legea educaţiei, aşa cum guvernul le-a pus pe hârtie. Printre aceştia s-au numărat atât deputatul Cătălin Croitoru, cât şi senatorul Mihail Hărdău, nemulţumiri privind forma legii educaţiei având însă şi alţi parlamentari ai PDL, fără a şi le declara public. Reluarea scenariului abţinerii face însă ca emoţiile puterii să fie reduse la minimum, în condiţiile în care cei care s-ar ridica din bancă votând de partea PSD şi PNL pentru căderea guvernului şi respingerea legii educaţiei s-ar autoexclude, practic, din PDL exact înaintea împărţirii pe hârtie a banilor din bugetul pe 2011. "Moţiunea nu va trece, PDL nu o va vota, parlamentarii noştri vor respinge această moţiune de cenzură care e de fapt o hărţuire a guvernului de către PSD şi PNL", a estimat vicepreşedintele Gheorghe Flutur, la finalul BPN al PDL. UDMR şi independenţii merg pe aceeaşi tactică Independenţii din parlament au şi ei în vedere aceeaşi strategie, pe care de altfel au aplicat-o la ultimele două moţiuni de cenzură. "Cred că ne vom abţine de la vot, iar aici aş putea spune că PDL ne-a copiat pe noi şi nu invers", a declarat pentru EVZ Eugen Nicolicea, liderul deputaţilor independenţi. "Decizia o vom lua mâine, însă anticipez că vom aborda aceeaşi strategie ca la votul ultimei moţiuni", a precizat Olosz Gergely, liderul deputaţilor UDMR. Varujan Pambuccian, liderul reprezentanţilor altor minorităţi, a arătat că decizia privind modalitatea de votare a moţiunii va fi luată, cel mai probabil, săptămâna viitoare în şedinţa de grup. La dezbaterile moţiunii de cenzură de săptămâna trecută, Pambuccian avertiza că "data viitoare nu va mai fi la fel de simplu ca deputaţii minorităţilor să voteze împotriva guvernului". (Marinela Raţă)