Raed Arafat a demisionat după o discuție în contradictoriu cu președintele Traian Băsescu, la Realitatea TV, pe tema legii reformei sistemului sanitar, Arafat fiind un critic al ideii privatizării sistemului medical de urgență.
Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat în cursul dimineții – încă dinainte ca intențiile lui Arafat să devină oficiale – că acesta ar trebui să demisioneze dacă nu este de acord cu modul în care Guvernul gândeşte reforma în Sănătate. "Domnul Arafat este subsecretar de stat şi în consecinţă este membru al actualei guvernări. În această calitate, domnia sa nu poate exprima opinii contrare politicii guvernamentale", a declarat Ioan Oltean, la RFI. "Să lase postul liber şi pe urmă să-şi continue opoziţia dintr-o altă postură şi nu din cea de reprezentant al Guvernului şi al Puterii actuale", i-a mai recomandat Oltean.

Preda: "Păcat că nu există și un SMURD politic"

Atitudinea lui Oltean a fost aspru criticată de colegul său, Cristian Preda. "Păcat că nu există şi un soi de SMURD politic (…) un serviciu similar celui creat de Raed Arafat, pentru descarcerarea politicienilor care au nevoie de un ajutor de urgenţă, atunci când devin prizonieri nu ai fiarelor, ci ai ideilor fixe", a reacționat acesta pe blog. "Raed Arafat trebuia încurajat să îmbunătăţească legea, nu invitat – cum a făcut-o Ioan Oltean – să plece din minister". Preda a mai spus că "diferenţele de opinie relevate de dialogul Băsescu-Arafat nu trebuiau accentuate şi judecate partizan". "E nevoie, mai mult decât oricând, de moderaţie şi dialog. Atitudinile radicale – de tipul: ori aşa, ori nimic – produc incertitudine instituţională, neîncredere în politicieni şi teamă socială", încheie europarlamentarul.

Vicepreședintele PDL Sever Voinescu a declarat, la rândul său, că în condiţiile în care Arafat nu susţine legea sănătății, "este normal" să plece. Pe de altă parte Voinescu a spus că regretă demisia lui Arafat, a cărui competență nu poate fi contestată. "Ar fi fost foarte bine dacă ar fi fost printre susţinătorii reformei, şi nu printre contestatarii ei", a încheiat el.
CITIȚI ȘI:

  • Raed Arafat și-a depus demisia
  • Victor Ponta l-a "numit" pe Raed Arafat ministru în "guvernul USL"