PD-L vrea eliminarea imunităţii parlamentarilor miniştri

PD-L vrea eliminarea imunităţii parlamentarilor miniştri

În cadrul unei conferinţe de presă, desfăşurată astăzi la sediul central al PD-L, Emil Boc a precizat că vrea ca un parlamentar obişnuit să poate fi urmărit penal fără acordul Parlamentului. Mai mult, PD-L a propus eliminarea imunităţii parlamentarilor care sunt şi miniştri. "Practic, Partidul Democrat-Liberal propune asigurarea unei egalităţi de tratament juridic şi constituţional între parlamentarii obişnuiţi şi parlamentarii miniştri", a explicat liderul PD-L. Emil Boc a venit astăzi cu o serie de propuneri în cazul miniştrilor anchetaţi de către DNA.

Democrat-liberalul susţine că legislaţia actuală oferă parlamentarilor care ajung miniştrii ocazia de a se afla deasupra legii prin amendamentele în vigoare. 

În prezent, un parlamentar “obişnuit” poate fi urmărit oficial fără încuviinţarea Camerei din care face parte ca urmare a revizuirii Constituţiei din 2003. În acelaşi timp, un parlamentar care are şi calitatea de ministru nu poate fi urmărit penal decât dacă există acordul a două treimi în Camera din care face parte acesta.

Emil Boc consideră că “tratamentul are un caracter discriminatoriu şi situează parlamentarii miniştri deasupra legii”. “Noi propunem ca amândouă categoriile de parlamentari să poată fi deferite justiţiei, pentru începerea urmăririi penale fără acordul Camerei din care fac parte”, a subliniat Emil Boc.

"PD-L propune ca şi pentru parlamentarul obişnuit dar şi pentru parlamentarul care ajunge ministru să se asigure acelaşi registru legislativ. Noi solicităm ca orice parlamentar să poată fi urmărit penal fără acordul Camerei din care fac parte", a declarat Emil Boc.

Atac la adresa PSD

Legat de strategia de guvernare lansată de PSD, Emil Boc consideră că Mircea Geoană uită că PSD a susţinut mereu guvernul Tăriceanu.

"Strategia PSD-ului de guvernare şi modul în care şi-au desfăşurat congresul, îmi aduc aminte cu tristeţe de marile şedinţe din perioada stalinistă şi de poveştile nemuritoare din basmele turceşti", a spus Emil Boc.

În încheiere, Emil Boc a vorbit şi despre raportul lui Oprescu şi despre modul în care a funcţionat primăria în perioada lui Videanu.

"Ţin să-i amintesc domnului Oprescu că oraşul Bucureşti este auditat încă din 2004 de către Standard and Poors, de la care a primit statutul de oraş cu o administraţie stabilă din 2007", a încheiat Emil Boc.

(15:00)

Ne puteți urmări și pe Google News