Nemultumita de faptul ca din propria ograda intarzie sa rasara tineri jucatori de perspectiva, conducerea clubului de fotbal Dina-mo, grupare care altadata lansa in fotbal staruri internationale precum Florin Raducioiu sau Ionut Lupescu, a decis recent sa schimbe seful de la Centrul de Copii si Juniori.

Locul lui Cristi Tanase, detasat la Dinamo II si la „satelitul” din Clinceni, a fost luat de „tehnocratul” Viorel Cojocaru (57 de ani), fost metodist la federatie (a condus, la un moment dat, Scoala de Antre-nori din cadrul FRF) si profesor universitar la ANEFS (are doctoratul in Educatie Fizica si Sport).

De aproximativ o luna si jumatate, Cojocaru, care a mai lucrat la Dinamo in perioada 2000-2004, a intrat in paine. Primul pas pe care l-a facut a fost sa evalueze fondul de jucatori existent la pepiniera din Soseaua Stefan cel Mare.

Incepe „importul” de juniori

Realitatea existenta la centru este trista si alarmanta pentru dinamovisti: nu exista niciun jucator care sa atraga atentia si care sa se anunte drept o viitoare stea! Salvarea clubului sta tot in cumpararea de fotbalisti gata formati. Centrul de Copii de la Dinamo a avut mereu „bube”. Promovarile s-au facut pe „pile, iar acum ceva timp, parintii catorva copii de la una dintre grupe si-au exprimat dorinta de a-i transfera pe micuti la rivala Steaua, scosi din minti de selectia facuta la Dinamo pe baza de sacose!

In timp ce grupari precum Ajax Amsterdam sau Sporting Lisabona isi alcatuiesc prima echipa din jucatori promovati de la propriul Centru de Copii si Juniori si, mai mult, scot profit de pe urma acestei activitati (Cristiano Ronaldo si Nani i-au costat pe cei de la Manchester United o avere), celor de la Dinamo nu le ramane decat sa-si planga singuri de mila, in absenta unui proiect care sa imbunatateasca situatia.

O alta masura pe care Cojocaru doreste s-o implementeze urgent este „importul” masiv, in aceasta iarna, dar si la vara, de jucatori tineri si talentati de la cluburile sarace din provincie. Juniorii vor primi o „vopsea” la juniori, pentru ca apoi sa faca saltul spre formatia de seniori.

EXEMPLU NEGATIV

Stanici, un talent ratacit pe drum

Cojocaru a lucrat mult timp la federatie. La una dintre grupele de juniori pe care le-a avut pe mana, el l-a avut elev pe Constantin Stanici, unul dintre marile talente ale Romaniei. Jucatorul s-a ratat in fotbal, desi la loturile de juniori facea furori alaturi de Florin Raducioiu.

„Stanici s-a insurat la 20 de ani, a avut repede doi copii. Statea intr-un apartament cu doua camere, impreuna cu sotia si copiii, plus parintii. I-a fost greu, fiindca Sportul Studentesc i-a dat tarziu casa. Nu stiu de ce n-a reusit in cariera. Problema lui era ca nu facea faza defensiva. Acum munceste in America”, pove-steste Cojocaru despre Stanici.

CRIZA

Doar opt „scouteri” in organigrama

In acest moment, Dinamo lucreaza cu opt antrenori raspanditi in toate regiunile tarii. Acestia indeplinesc rolul de „scouteri”. Munca lor consta in depistarea tinerelor talente. Dupa aceasta faza, conducatorii duc munca de convingere cu parintii micutilor, pentru a accepta transferul copiilor la Dinamo.

„Bayer Leverkusen are 24 de antrenori la Centrul de Copii si Juniori si 42 de „scouteri”, cauta scuze oficialul „cainilor rosii”. Cojocaru vrea ca Dinamo sa fie reprezentata de-acum incolo la toate selectiile nationale si internationale. „Vrem sa mergem la campionatele europene si mondiale ale juniorilor”, afirma noul sef al centrului.

PROST- PREGATITI

Tinerii fotbalisti au deficit de masa musculara

Pana sa „transfere” de urgenta tinere vlastare, Dinamo are de facut fata prezentului, privind deznadajduita spre propria ograda. Cojocaru, in al carui CV scrie „profesor universitar doctor”, anunta dezastrul la Dinamo: „Nu sunt jucatori de mare valoare la centru. Iar cei care sunt au multe deficiente. Cea mai grava dintre ele este lipsa masei musculare.

Talente sunt, dar prea putine. Trebuie lucrat mult psihic, fizic si tehnico-tactic cu acesti copii”. Iesirea din tunel este aducerea de tineri jucatori din tara, dar si in acest caz exista riscuri majore. „Trebuie luat in calcul impactul acestor copii cu Bucurestiul. Multi juniori talentati s-au pierdut pe traseu, desi antrenorii s-au ingrijit sa nu le lipseasca nimic. Clubul Dinamo le asigura conditii pentru a invata, iar tehnicienii se ocupa atent de ei. Unii antrenori chiar au facut de serviciu in camin, i-au supravegheat”, sustine Cojocaru.

Antrenorii vor fi evaluati ca si copiii

Si antrenorii de la centru vor fi evaluati, urmand sa fie redistribuiti la grupele la care fac fata cel mai bine situatiilor neprevazute in care sunt pusi deseori de micuti. „La copii si juniori nu poti fi antrenor daca nu ai jucat fotbal, fiindca e nevoie de demonstratie”, spune Cojocaru, care n-a rupt gura targului in tinerete, evoluand pentru Viitorul Bucuresti la juniori. „Pana la nivel de juniori am jucat, pana aici antrenez si lucrez”, spune el.

Doctor in juniori

Cojocaru si-a sustinut doctoratul in Educatie Fizica si Sport, avand ca tema „O strategie coerenta de pregatire a juniorilor pentru fotbalul de inalta performanta”. „Sunt primul om din fotbalul romanesc cu doctorat”, se faleste Cojocaru. In acest moment, la Centrul de Copii si Juniori de la Dinamo sunt legitimati 104 copii, impartiti pe cinci categorii de varsta.

SELECTIE CU SACOSA

Adunatura de „pilosi”

Centrul de la Dinamo a avut dintotdeauna „bube”. Cojocaru zice ca la Dinamo nu sunt „pile”, dar realitatea il contrazice. „N-am gasit nicio pila dupa evaluare”, se ascunde omul readus la club de presedintele Nicolae Badea, facandu-se ca nu stie despre faptul ca la Dinamo II a ajuns sa joace un antitalent precum George Busca, fiul actionarului Florian Walter.

Copilul n-are treaba cu fotbalul, dar este tinut in brate de antrenorul Cornel Talnar, „unealta” conducerii. In schimb, fotbalisti precum Daniel Niculae si Florin Bratu n-au avut loc la Centrul de Copii si Juniori de la Dinamo din cauza „pilosilor”, fiind nevoiti sa plece la Rapid, club care s-a umplut de bani de pe urma vanzarii lor (giulestenii au incasat sase milioane de euro cedandu-l pe Niculae la Auxerre si pe Bratu la Galatasaray Istanbul).

Cojocaru vrea sa reinnoade moda sedintelor cu parintii juniorilor. „Ii strangem pe antrenori si pe parinti si le explicam la ce nivel se afla copiii lor. Cel mai greu de lucrat este cu copii de fosti fotbalisti (n.r. – Manu, Nitu, Damaschin)”, spune acelasi Cojocaru. „Am facut testare intre grupe si le-a zis lui Talnar, Mihaescu, Moraru si Nitu sa-i evidentieze pe jucatorii talentati. Le-am dat numere copiilor, fara sa se cunoasca numele lor. In cazul celor care nu sunt talentati, vom merge la parinti si le vom spune sa se apuce de altceva, fiindca pierd timpul la fotbal”.

Ultimul produs: Stefan Radu

Ultimul jucator produs suta la suta in „laboratorul” de la Dinamo este Stefan Radu, jucator ajuns in echipa nationala a Romaniei. In lotul echipei mari se afla si Adrian Scarlatache, jucator care nu este bagat prea mult in seama de antrenorul Walter Zenga. Alti trei jucatori tineri, Adrian Ropotan, Cristi Pulhac si Liviu Ganea, au fost adusi la Dinamo de la o varsta frageda, dar nu sunt formati de Dinamo, ci doar slefuiti. Primii doi provin de la scoala de fotbal International Pitesti, iar Ganea a fost remarcat la scoala de fotbal detinuta in Craiova de fostul international Gica Popescu.

INCIDENTE LA "INTERNE"

Directorului i s-a furat laptopul

In primele sale zile dupa revenirea la Dinamo, Viorel Cojocaru a avut parte de o experinta neplacuta: i-a fost furat laptopul pe care-l primise de la club! Incidentul s-a petrecut chiar in incinta Complexului Sportiv Dinamo! Conducerea „cainilor rosii” a chemat imediat Politia, mai ales ca incidentul a avut loc in curtea „Internelor” (stadionul apartine statului, echipa de fotbal Dinamo fiind doar chiriasa), dar obiectul n-a putut fi recuperat! Cojocaru n-a dorit sa comenteze incidentul.