PC, "invitat" de Ponta să facă paşi din USL: Vreţi mai mult? Vă dăm şansa. Obţineţi mai mult candidând separat!
- Marius Vulpe
- 15 septembrie 2011, 22:03
Vreţi mai multe candidaturi la locale? Vă dăm şansa să le obţineţi şi să vă afirmaţi candidând separat de USL în toată ţara, a sunat, astăzi, apelul ultimativ lansat de liderul PSD, Victor Ponta, către partenerii conservatori care se încăpăţânează să susţină candidatura deputatului Tudor Ciuhodaru împotriva reprezentantului USL, Gheorghe Nichita, la scaunul de edil al primăriei Iaşi.
Prezent în capital Moldovei pentru a "armoniza" tensiunile dintre membrii USL pe tema candidaturilor comune la locale, Ponta şi-a prezentat soluţia "împăciuitoare" cu potenţial însă mai mult de rupere a USL decât de strângere a rândurilor: PC să meargă singur în alegeri dacă aşa crede că poate aduna mai multe voturi. Este aşteptat în USL după scrutinurile electorale, a plusat Ponta.
Liderul PSD a sugerat şi motivele pentru care a pus pe masă o asemenea "ofertă": temerea ca nu cumva "precedentul" negativ creat de conservatori la Iaşi să devină un exemplu de urmat şi să se extindă şi la nivelul altor judeţe, unde există oricum nemulţumiri în rândurile filialelor faţă de modul în care s-a decis cine va candida la şefia consiliului judeţean sau la primăria reşedinţă de judeţ.
"Şi în alte judeţe am văzut că PC îşi doreşte mai mult. E normal să le dăm şansa să obţină mai mult separat. Când ai mai multe excepţii se formează o regulă. Şi nu aş vrea să apară un lider PC cum e cel de la Brăila, care spune că filiala sa nu se poate dezvolta din cauza USL. Dacă merg singuri pot lua mai multe voturi", a susţinut, vădit ironic, Victor Ponta.
Ponta a dat astfel de înţeles că nu poate înghiţi afrontul conservatorilor din capitala Moldovei, care susţin candidatura lui Tudor Ciuhodaru la primărie. În opinia liderului PSD, situaţia de la Iaşi, cu doi candidaţi din partea USL la primărie, Gheorghe Nichita (PSD) şi Tudor Ciuhodaru (PC), este anormală şi contrară ideii pe care s-a constituit Uniunea. "Vor fi partenerii noştri după aceea" "Situaţia de la Iaşi e una anormală, cu care nu m-am împăcat. O consider în continuare împotriva ideii cu care s-a constituit USL. Alianţa a fost constituită de Crin Antonescu şi de mine, de către PNL şi PSD, pentru a coaliza tot ce înseamnă opoziţie împotriva lui Băsescu şi a PDL. N-a fost constitută ca să ne luăm unii de la alţii câte ceva. Nu este o situaţie închisă şi nu mă mulţumeşte. Cred şi avem anumite semne că în final să mergem pe ideea ca PC la alegerile locale să meargă peste tot singur în alegeri. Vor fi partenerii noştri după aceea", a afirmat Ponta, preluând din zbor propunerea formulată iniţial de liderul PSD Iaşi, Gheorghe Nichita.
Ponta a amintit celor prezenţi că, la ultimele alegeri, PSD a fost cel care a câştigat primăria, nu PC, şi, tocmai pornind de la acest considerent, nu ar trebui să existe motiv de neînţelegeri de vreme ce liberalii şi social-democraţii s-au înţeles peste tot în ţară în privinţa modului cum se împart candidaturile.
"Nu este uşor să le spun colegilor PSD din Botoşani, Neamţ sau Buzău că la CJ va candida un liberal, cum nici liberalilor nu le este uşor ca la Vaslui sau la Galaţi să accepte un social-democrat. Între PSD şi PNL s-au găsit soluţii. Nu exclud deloc varianta ca până la urmă PC să meargă peste tot separat în alegeri, iar în cazurile speciale putem susţine un anume candidat. La sectorul 4 al Capitalei, primarul PC în funcţie e bun şi îl putem sprijini", a spus Ponta, dând uitării faptul că la nivelul judeţelor Buzău şi Maramureş propriii săi colegi de partid sunt cei care nu se pot împăca cu gândul susţinerii unor candidaţi liberali sau conservatori la şefiile consiliilor judeţene. La Buzău nu se schimbă nimic
În ce priveşte situaţia de la Buzău, unde liderul local Victor Mocanu şi-a anunţat intenţia de a candida chiar dacă USL a decis să-l susţină pe candidatul liberal, Cristian Bâgiu, iar Comitetul Executiv al filialei a decis sprijiniarea acestuia, Ponta a spus că decizia luată la nivelul USL nu se va schimba.
"Acolo nu e judeţul domnului Mocanu. Nimeni nu-i proprietar peste un judeţ", a conchis Ponta.