În perimetrul misterios şi imprevizibil al Lipscanilor s-a consumat un eveniment care poate fi socotit, din mai multe puncte de vedere, drept unul emblematic pentru lumea noastră care se schimbă atât de rapid.
La prima vedere, totul poate părea firesc şi obişnuit: fabrica de bere Timişoreana şi-a amenajat un nou local care se numeşte Curtea Berarilor, iar cum orice acţiune de acest fel presupune un anumit ceremonial, şi acesta s-a consumat, conform cutumei, cu invitaţi, cu presă, cu public.
Însă o privire ceva mai atentă, dezvăluie un lucru cu totul nou, şi anume o discretă şi naturală predare de ştafetă. O lume dispare, iar pe ruinele ei invizibile se naşte o alta. Istoria melancolică cedează paşnic în faţa unei contemporaneităţi intempestive şi eficiente. Curtea Berarilor de astăzi este Curtea Sticlarilor de ieri. Şi poate chiar acest moment marchează restaurarea profundă a Bucureştilor vechi, a centrului istoric, iar o asemenea restaurare nu priveşte doar consolidarea clădirilor, refacerea faţadelor şi înlocuirea infrastructurii, ci şi, sau mai ales, reconversia funcţiilor şi reconstrucţia morală.
Atât de pitoreştile ateliere de sticlărie, în care cuptoarele duduiau infernal şi materia topită prindea forme imprevizibile la capetele unor ţevi în care suflau un fel de stăpâni ai focurilor veşnice, au amuţit subit, iar locul lor a fost preluat de susurul fluidului rece şi chihlimbariu al berii, de sticla încremenită, de spuma angelică şi perisabilă.
Nu numai o dinamică a pieţei şi o simplă tranzacţie comercială trebuie observate aici, pentru că dincolo de acestea se ascunde adevăratul eveniment: lumea se schimbă. Iar de această schimbare ştiu şi sticlarii de ieri, şi berarii de astăzi. Pentru a confirma succesiunea, dar şi pentru a-şi susţine solidaritatea, ei s-au întâlnit chiar cu prilejul inaugurării, primii ca invitaţi să facă o demonstraţie pe viu, ceilalţi în calitate de gazde cu funcţiile memoriei întregi, inclusiv cu acelea ale memoriei istorice. Dar nu numai sticlarii de altădată au fost prezenţi în spaţiul nou creat, ci şi sticlarii de astăzi, artiştii sticlari, cei care scot obiectul de sticlă din funcţiile lui tradiţionale şi îl aduc în zona gratuităţii pure sau, dacă sună mai convingător, a purei expresivităţi.
Trei tinere artiste s-au implicat în acest proiect, în două momente diferite; mai întâi, Alexandra Nicolau şi Anca Gîtan, din Bucureşti, iar ceva mai târziu, Ramona Biciuşcă, din Iaşi. Interiorul, amenajat cu multă imaginaţie şi extrem de viu, în care istoria, în general, istoria locului şi un inventar de atitudini diferite faţă bere, intră şi el în noul proiect comercial propus de Timişoreana.
Un proiect care se adresează contemporaneităţii, dar se sprijină pe memorie, pe cultură, pe expresivitatea ambientală, pe artă şi, mai ales, pe speranţa că toate acestea mai pot funcţiona într-o lume atât de grăbită care, poate, doar la o bere îşi mai îngăduie luxul comunicării, al reculegerii şi al contemplaţiei. Sau poate că nu, dar aceasta nu mai este problema Curţii Berarilor, ci a calităţii vizitatorilor ei.
Recomandările noastre
