După ce a luat Premiul Emmy, corespondentul Pro TV a demarat o nouă campanie - „Avem viaţa în sânge”.
Noul demers al jurnaliştilor de la Pro TV, iniţiat pe 30 martie, îşi propune să determine autorităţile să înfiinţeze Registrul Naţional al Donatorilor de Maduvă, un program medical care ar putea face diferenţa între viaţă şi moarte pentru bol navii de leucemie. După două campanii de impact, dintre care una a fost recompensată cu Premiul Emmy, Paula Herlo împreună cu echipa Ştrilor Pro TV îşi propun să schimbe sistemul medical românesc, prin informarea populaţiei asupra posibilităţii de a dona celule stem, printr-un procedeu simplu şi nedureros.
În România nu există decât 400 de donatori onorifici de măduvă, 90% dintre aceştia fiind rude ale celor care aveau nevoie de transplant. „La nevoie, oamenii se mobilizează şi-i ajută pe cei aflaţi în suferinţă”, spune Paula. Ea pune mai presus finalitatea socială a demersului jurnalistic decât recom pensele profesionale. „Când am făcut campania «Tu ştii ce mai face copilul tău?», nu ne-am gândit la premii. Ne propunem să determinăm autorităţile să le acorde bolnavilor aceleaşi şanse la viaţă pe care le au cei care trăiesc în ţări ce au înfiinţat de ani buni Registrul Dona to rilor de Celule Stem. Dacă această campanie va fi premiată, ne va arăta încă odată că ne facem treaba cu profesionalism”.
FINALITATE Paula declară că noua campania nu se va opri până când Ministerul Sănătăţii nu va pune pe picioare instituţia pentru donare. „Cu cât numărul donatorilor este mai mare, cu atât şansele unui bolnav de a se vindeca sunt mai mari.”