Patronul Astrei acuză că a avut jucători "pe invers" la meciul cu Steaua!

Patronul Astrei acuză că a avut jucători "pe invers" la meciul cu Steaua!

Ioan Niculae, patronul clubului Astra Giurgiu, susţine că trei jucători ai echipei sale nu şi-au apărat corect şansele în meciul disputat împotriva Stelei.

În etapa a 2-a din actualul sezon al Ligii I la fotbal, Steaua a câştigat cu 4-3 pe terenul celor de la Astra, la capătul unui meci cu multe răsturnări de scor. Ioan Niculae, patronul grupării giurgiuvene, acuză însă că victoria "militarilor" n-a fost una corectă. "Am informaţii că trei dintre jucătorii mei n-au fost corecţi la acel meci, de aceea a reuşit Steaua să ne bată! Dintre cei trei jucători, unul singur a mai rămas la noi", a spus Niculae, la emisiunea "Fanatik Show" de la Digi Sport. După partida Astra - Steaua 3-4, un oficial al clubului giurgiuvean declara pentru EVZ, sub protecţia anonimatului: "Uitaţi-vă cum au jucat Găman şi Bărboianu, jucători impresariaţi de Giovani Becali (n.r. - vărul lui Gigi Becali, patronul Stelei)! Dar, mai ales, uitaţi-vă cum a jucat Andrei Mureşan, jucător adus la Astra de Anamaria Prodan (n.r. - soţia antrenorului stelist Laurenţiu Reghecampf)".

Ne puteți urmări și pe Google News