PASTILA DE CAP: „Sunt o fire foarte nehotărâtă“

PASTILA DE CAP: „Sunt o fire foarte nehotărâtă“

Vă răspunde psihoterapeutul AUGUSTIN CAMBOSIE, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Psihoterapie.

Olga, 28 de ani: Sunt o fire foarte nehotărâtă, de la cele mai mărunte lucruri până la unele mai serioase. De exemplu, mi-e greu să aleg la ce restaurant să merg cu prietenii, pe ce drum s-o iau spre serviciu, unde să mă duc în concediu şi pe ce rută etc. şi mă răzgândesc de mai multe ori, ca nu cumva lucrurile pe care le „pierd“ să nu fie mai bune. Uneori mă apucă tristeţea gândindu-mă că n-am făcut alegerea cea mai bună. În facultate am pierdut o bursă Erasmus, pentru că nu m-am hotărât dacă să plec sau nu. Îmi făcusem dosarul, dar până la urmă am decis să nu plec, după care am regretat enorm. Dacă ai ajuns la vârsta asta fără să schimbi nimic, ar trebui să te adresezi unui specialist. Ambivalenţa nu este eficientă, deoarece crezi că orice decizie ai lua, ai ceva de pierdut. În afară de asta, ai un consum nervos care te oboseşte şi care nu te lasă lucidă. Problema ta este ierarhia motivelor care duc la o alegere. Ierarhia vine din interiorul fiecăruia.

Un psihoterapeut te-ar putea face să înţelegi care din motivele tale sunt mai bune pentru tine. La tine, este o componentă de structură. Poate fi un model de la părinţi sau de la o persoană importantă pentru tine ori un complex de inferioritate. Reacţiile tale pot funcţiona şi ca o scuză: dacă decizia e rea, poţi spune că tu de fapt te gândiseşi şi la altă soluţie, dar că ai greşit. Complexul de inferioritate nu se poate controla fără ajutorul unei psihoterapii. O educaţie rigidă îl împiedică pe copil să aibă încredere în el. Când nu ai voie să faci diverse lucruri, îţi pierzi experienţa.

Ne puteți urmări și pe Google News