Vă răspunde :psihoterapeut AUGUSTIN CAMBOSIE, copreşedinte la Federaţia Română de Psihoterapie.
Bogdan, 29 de ani: Deşi trebuie să mă însor în vară, simt nevoia să îmi înşel prietena. O iubesc, ştiu că împreună ne putem realiza foarte bine profesional, mă atrage fizic, dar sunt obsedat de alte femei. Chiar şi când văd una mai atrăgătoare în autobuz mi se face poftă de sex şi nu îmi explic de ce mi se întâmplă asta. Nu ştiu ce să fac să mă li - niştesc. Chiar dacă îţi plac foarte mult anumite părţi din acele femei, trebuie să-ţi însuşeşti şi întregul. Este însă un semn de imaturitate, puştisme de adolescenţi de 14-18 ani. Dacă îţi iubeşti partenera, nu este normal ceea ce se întâmplă şi nu ar trebui să te însori cu ea, deoarece ai face-o să sufere şi pe ea, dar nici ţie nu ţi-ar fi mai bine, pentru că ar trebui să te închizi în tine. Poate că ai nevoie de o perioadă de „co - pilărie“ dacă nu ai avut-o la vârsta adolescenţei.
Există riscul fie să apară un decalaj, fie să intri într-un „handicap“ psihologic faţă de cei care au trecut prin această „copilăreală“. Dacă trecem prin toate etapele, căpătăm experienţă. Dacă nici după perioada de „co - pilăreală“ lucrurile nu se schimbă, este posibil să fie vorba despre sin dromul Casanova. Te-aş mai sfătui să ai o discuţie cu partenera ta şi să-i explici situaţia. Poate o să accepte să ai o perioadă de libertate în care să „copilăreşti“.