Va raspunde psihoterapeut AUGUSTIN CAMBOSIE, vicepreşedintele la Federaţiei Română de Psihoterapie.
Cristina: Am avut o relaţie cu cineva încă din adolescenţă. La un an după ce am terminat facultăţile ne-am despărţit. Relaţia mi se părea monotonă, el cu greu îşi găsea slujbă, în timp ce eu aveam deja un serviciu bun. După doi ani de căutări, timp în care am avut experienţe foarte urâte, am început să îi văd părţile pozitive: că mă răsfăţa, mă sprijinea mereu, mă iubea. Am aflat că are o familie şi un job foarte bun. Îmi pare rău de ce am pierdut şi nu am apreciat. Cum să scap de trecut şi de gândul „ce-aş fi putut să am acum“? Tendinţa este să nu apreciem ce avem, iar când pierdem, regretăm. Situaţia ta este mai degrabă una romanţioasă decât cumplită. Important este să învăţăm din greşeli, pentru că avem tendinţa de a le repeta. În viaţă, eşecurile sunt mai mari sau mai mici, iar dacă n-ar exista, probabil că ne-am căsători cu primul coleg de bancă. Nu pierderea în sine pare importantă pentru tine, ci neputinţa că nu ai ce-ţi doreşti. Cred că este vorba despre o rană narcisică, o criză existenţială.
Acum regreţi părţile lui bune, dar dacă aţi fi din nou împreună ai regreta că eşti cu o persoană care are şi părţi negative. Din acest motiv, poate că, dacă aţi lua-o de la început, aţi ajunge în acelaşi punct. Experienţa din aceşti doi ani te-a obligat să compari relaţia cu el. Trăieşte-ţi viaţa, nu te mai gândi la ce a fost sau păstrează amintirile frumoase. Dacă simţi că nu mai poţi suporta şi că intri într-o depresie, apelează la un specialist.
Recomandările noastre
